Trei bărbaţi bănuiţi de cămătărie şi şantaj au fost reţinuţi de poliţişti, luni, în urma unei razii de amploare desfăşurate în municipiul Adjud, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
"În perioada martie 2021 - aprilie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul IGPR - Direcţia Operaţiuni Speciale, au documentat activitatea unei grupări infracţionale ai cărei membri sunt bănuiţi de săvârşirea unor infracţiuni de camătă şi şantaj. Din cercetări a reieşit faptul că bănuiţii ar fi racolat persoane cărora le-ar fi împrumutat sume de bani pentru care ar fi solicitat dobânzi între 10% - 60% pe lună, iar în cazul neachitării, recurgeau la acte de ameninţare şi acte de violenţă", se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.
Potrivit sursei citate, în urma a şase percheziţii, au fost ridicate sumele de 2.500 euro, 7.040 lei şi înscrisuri cu valoare probatorie în dosar.
Cei trei bărbaţi, de 34, 55 şi 65 de ani, din municipiul Adjud, bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de cămătărie şi şantaj, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca marţi să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Totodată, în cadrul acţiunii de amploare desfăşurată luni în municipiul Adjud, peste 100 de conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, fiind aplicate 39 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor privind circulaţia pe drumurile publice, au fost retrase trei certificate de înmatriculare, iar unui şofer i-a fost reţinut permisul de conducere pentru consum de alcool la volan.
Luni dimineaţă, în municipiul Adjud, a avut loc o razie de amploare cu mai multe filtre de circulaţie, dar şi percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de cămătărie şi şantaj, verificarea legalităţii transporturilor de material lemnos, a produselor de balastieră şi a altor tipuri de mărfuri.
În total, în urma controalelor au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 14.000 lei.
La acţiuni au participat aproximativ 50 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud, Secţiei 4 Poliţie Rurală Adjud, poliţişti de investigaţii criminale, rutieri, de ordine publică, de investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale al IPJ Vrancea.
Razie de amploare la Adjud - Trei bărbaţi bănuiţi de cămătărie şi şantaj, reţinuţi
București
9°C
Articole Similare

242
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
242

958
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
958

40
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
40

32
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
32

1.956
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
1.956

4.300
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.300

38
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
38

2.939
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
2.939

65
14 clădiri importante din Capitală urmează să fie reabilitate
65

47
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
47

56
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
56

106
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
106

1.122
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
1.122
















Comentează