DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Răzvan-Horaţiu Radu a coordonat reuniunea Grupului de Lucru Contencios UE

MAE

Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Răzvan-Horaţiu Radu, a coordonat, marţi, reuniunea trimestrială a Grupului de Lucru Contencios UE (GLCUE), ocazie cu care au fost trecute în revistă toate cauzele în care se asigură reprezentarea Guvernului României în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Comisiei Europene. În deschiderea reuniunii, Agentul Guvernamental a prezentat bilanţul activităţii de reprezentare desfăşurate în primul trimestru al anului 2017, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit MAE, în cadrul reuniunii s-a subliniat că este important ca instituţiile competente în domeniile care fac obiectul cauzelor să continue să colaboreze cu Agentul Guvernamental prin furnizarea informaţiilor necesare în contextul activităţii de reprezentare. În ceea ce priveşte acţiunile în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru UE declanşate împotriva României, în prezent sunt în curs 59 de astfel de cauze, dintre care 20 privesc incompatibilitatea normelor juridice naţionale cu legislaţia UE sau aplicarea incorectă a dreptului UE, iar 39 privesc neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a directivelor UE, arată sursa citată.

În contextul în care, ca şi în 2016, obiectivul principal în 2017 este evitarea aplicării de sancţiuni pecuniare în sarcina statului român, Agentul Guvernamental a amintit de noua politică a Comisiei Europene în ceea ce priveşte respectivele sancţiuni, reiterând că "este necesar ca autorităţile competente să îşi intensifice eforturile în vederea transpunerii complete, corecte şi la timp a directivelor". "Pentru directivele cu termen de transpunere în anul 2017 trebuie realizate toate demersurile astfel încât să prevenim declanşarea de noi acţiuni", a precizat Răzvan-Horaţiu Radu, citat în comunicat.

Totodată, Agentul Guvernamental a declarat că "este esenţială cooperarea interinstituţională, iar instituţiile competente trebuie să identifice atât acţiunile directe, cât şi cererile preliminare în care este oportună intervenţia României, respectiv depunerea de observaţii". În acest context, interesul şi contribuţia instituţiilor de linie sunt decisive, iar respectarea termenelor procedurale este esenţială. La finalul reuniunii, a fost comunicată participanţilor o sinteză a celor mai importante hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în lunile ianuarie-martie 2017.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.