Răzvan Lucescu a fost trainer la cursul de perfecţionare UEFA Pro

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 13-11-2024

Actualizat: 13-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Antrenorul echipei PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, a fost prezent la Bucureşti la începutul săptămânii, ca invitat al Şcolii de Antrenori din România, el participând la cursurile de perfecţionare destinate antrenorilor posesori de Licenţă Pro UEFA, conform News.ro.

Potrivit FRF, Lucescu, fost selecţioner al echipei naţionale a României în perioada 2009-2011, şi-a împărtăşit filosofia de joc şi abordarea sa unică asupra fotbalului modern în faţa unui public format din antrenori de elită ai fotbalului românesc.

Răzvan Lucescu a detaliat stilul său propriu de joc, abordând fazele esenţiale: ofensiva, tranziţia defensivă şi ofensivă, dar şi organizarea apărării. Acesta a explicat modul în care transferă această filosofie în pregătirea meciurilor, inclusiv analiza detaliată a adversarilor şi evaluarea performanţelor echipei sale, pregătirea fiecărui antrenament dintr-un ciclu săptămânal, precum şi adaptarea strategiilor în funcţie de condiţiile de joc şi adversarii întâlniţi.

Un alt punct de interes a fost gestionarea unui microciclu intens cu două jocuri pe săptămână şi modul de relaţionare cu jucătorii cheie şi cu managementul clubului. Lucescu a împărtăşit şi sfaturi despre comunicarea cu presa, subliniind importanţa menţinerii unui echilibru între performanţele echipei şi imaginea publică.

În cadrul sesiunii, Răzvan Lucescu a oferit şi o analiză amănunţită a modului în care a pregătit partida din Conference League împotriva echipei Manchester United. Participanţii au avut ocazia să înţeleagă complexitatea pregătirii unui astfel de meci, de la analiza adversarului până la integrarea detaliilor tactice în planul de joc al echipei PAOK Salonic.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri