Răzvan Popa, eurodeputat PSD: 'Semnalele unor oficiali europeni cu privire la România sunt incompatibile cu valorile europene'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 03-04-2019

Actualizat: 03-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Răzvan Popa, eurodeputat PSD, consideră că mesajele transmise astăzi de oficiali europeni precum Frans Timmermans sau Antonio Tajani sunt o expresie a unui dublu standard aplicat la Bruxelles, dar și semnale incompatibile cu valorile europene.

”Aceste semnale sunt o reflecție a unui dublu standard. Un dublu standard pe care îl vedem destul de des. Cele mai bune exemple sunt mesajul lui Antonio Tajani și, chiar mai grav, cel de zilele trecute din partea lui Manfred Weber. Acești politicieni vorbesc despre necesitatea respectării statului de drept, cerând însă concomitent intervenții în justiție, pentru stoparea unor dosare în lucru. Astfel de semnale sunt de fapt incompatibile cu valorile Uniunii Europene, cele pe care Tajani sau Weber pretind că le apără.

Citește și: S-a aflat! Ce se află în declarația de avere a lui Rareș Bogdan

În altă ordine de idei, cred că este important să se înțeleagă că România are dreptul de a decide asupra legislației din domeniul Justiției, pentru că problemele care au ieșit la iveală în ultimii ani nu pot fi pur și simplu trecute cu vederea” susține Răzvan Popa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri