Rețeta succesului: Cum a realizat Polonia peste 3000 de km de autostrăzi și drumuri expres

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 18-09-2018

Actualizat: 19-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: AP

În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune o analiză în care este prezentat modul în care a reușit Polonia să construiască peste 3.300 de km de autostradă și drum expres, spre deosebire de România care abia se poate lăuda cu ”performanța” celor aproape 800 de km de autostradă construiți.

Hotnews:

Polonia este unul dintre statele prezente la summit-ul Inițiativei celor Trei Mări care are puse pe masă mai multe proiecte de infrastructură care vizează zona statelor central și est europene. Cel mai important proiect susținut de Polonia este Via Carpatia, o autostradă de peste 3.000 de km care să lege Marea Baltică de Marea Neagră și Marea Mediterană. Proiectul prevede ca aproape jumătate din această nouă autostradă să treacă prin România, dar multe din tronsoanele vizate nu sunt gata nici măcar pe hârtie. În timp ce România abia se pregătește să depășească bariera de 800 de km de autostradă, Polonia a profitat din plin de accederea în UE în 2004 și are la zi peste 3.300 de km de autostradă și drum expres.
Polonia a aderat la UE în 2004, cu doar trei ani înaintea României, dar a profitat din plin de fondurile europene nerambursabile puse la dispoziție pentru proiecte regionale și de transport.
Numai între 2007 și 2013 Polonia a avut la dispoziție 67 de miliarde de euro din fonduri structurale și de coeziune, iar la finalul perioadei financiare avea o rată de absorbție de circa 97%. În programarea 2014-2020, Polonia are alocate circa 80 de miliarde de euro din fonduri structurale și de coeziune.
În 2004, anul aderării la UE, Polonia avea în total circa 780 de kilometri de autostradă și drum expres, cam câți kilometri de autostradă are România acum.
În 2018, Polonia a ajuns la peste 1.630 de km de autostradă și peste 1.700 de km drum expres, iar anii următori plănuiesc să depășească bariera de 4.000 de km în total de autostradă și drum expres.
Cum se explică succesul Poloniei în implementarea unei rețele rutiere moderne? La această întrebare adresată de HotNews.ro a răspuns secretarul de stat în ministerul polonez al Transporturilor, Mikołaj Wild, prezent la summit-ul Inițiativei celor Trei Mări ce s-a desfășurat zilele acestea în București.
„Birocrație este peste tot, nu doar în țările Inițiativei celor Trei Mări sau în țările fost comuniste. Factorul care a fost cel mai relevant pentru dezvoltarea rețelei noastre rutiere a fost implementarea unei legislații speciale care a făcut ca investițiile în infrastructură să se desfășoare mai rapid”, a spus Wild.
Oficialul a continuat și a precizat că nimic nu s-ar fi mișcat, totuiși, dacă nu ar fi existat un consens politic și o voință a decidenților pentru a implementa cu adevărat proiectele.(Mai multe detalii AICI)

RFI:

Fundaţia Bill şi Melinda Gates a prezentat marţi un raport global în materie de dezvoltare umană. Documentul are la bază mai mulţi indicatori ONU prin care se măsoară progresul înregistrat în materie de dezvoltare durabilă şi este prezentat în deschiderea Adunării Generale a Naţiunilor Unite.
La nivel mondial, extrema sărăcie a înregistrat un regres de la 26% la 9% din populaţia globului. În Africa în schimb, procentul a crescut. Dar la fel a crescut şi populaţia.
“24% dintre copii se nasc în prezent în Africa dar la finele secolului, numărul va urca până la 50%. Iar dacă privim continentul în detaliu, descoperim că în ţările cele mai sărace au loc aceste naşteri”, explică Bill Gates.
Conform definiţiei date de Banca Mondială, o persoană este săracă dacă trăieşte cu mai puţin de doi dolari pe zi. Iar în Africa subsahariană, numărul lor a tot crescut.
Miliardarul şi filantropul Bill Gates declară pentru Le Figaro că este nevoie de investiţii în sănătatea şi educaţia acestei tinere generaţii africane. Pentru ca micuţii să se poată bucura de şcoală, ei trebuie în primul rand să fie bine hrăniţi, explică Bill Gates.
Apoi, de investiţii în agricultură pentru a fi eradicată marea sărăcie. Iar dacă "investiţiile se fac acolo unde ar trebui făcute, aceşti copii vor fi capabili să contribuie din plin la creşterea economică”, este de părere miliardarul american. (Mai multe detalii AICI)

go4it.ro:

Elon Musk a dezvăluit numele primului „turist spaţial”, care va pleca în câţiva ani într-o călătorie în jurul Lunii într-o navetă dezvoltată de SpaceX. Acesta este nimeni altul decât Yusaku Maezawa, un multimiliardar japonez, care a strâns o avere de pe urma brand-ului de fashion Zozo. Odată cu această veste, Musk a oferi mai multe detalii despre naveta BFR (Big Falcon Rocket) şi primul zbor turistic în spaţiu.
Nu a fost dezvăluit preţul pe care Maezawa îl va plăti pentru oportunitatea de a fi primul „civil” în spaţiu în scop turistic, însă Musk a spus că suma este „consistentă”, estimările fiind de ordinul zecilor sau sutelor de milioane de dolari. Practic, suma pe care Maezawa o oferă va plăti pentru o parte din dezvoltarea rachetei şi sistemului de propulsie, Musk spunând că acesta plăteşte acum pentru ca „cetăţeanul de rând să poată călători către alte planete”.
Conform estimărilor lui Elon Musk, întregul proiect Big Falcon va costa undeva între 2 şi 10 miliarde de dolari odată ce este finalizat. BFR va măsura 118 metri înălţime şi va putea căra o încărcătură de 100 de tone, ceea ce ar putea deschide posibilitatea către colonizarea altor planete sau a lunii. Pentru o călătorie către Marte însă, racheta ar avea nevoie de o alimentare cu combustibil în orbită. (Mai multe detalii AICI)
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri