Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

REȚINERE de ultimă oră a DNA

DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 06.06.2016, a inculpatului

DOBRE CRISTIAN, asociat majoritar în cadrul unei societăți comerciale, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:

- participaţie improprie la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită în formă continuată (5 acte materiale),

- instigare la dare de mită,

- instigare la spălare de bani,

- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (5 acte materiale).

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 06 februarie 2013, între Primăria Craiova și o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de inculpatul Dobre Cristian a fost încheiat un contract de lucrări, având ca obiect realizarea unui complex de agrement acvatic în parcul Tineretului din Municipiul Craiova, proiect finanțat din fonduri europene, în valoare totală de 80.699.200 lei.

În acest context, în perioada 2013-2014, inculpatul Dobre Cristian a coordonat un întreg mecanism prin care au fost denaturate situațiile de lucrări privind realizarea unuia dintre obiectivele contractului.

În acest sens, a fost schimbată integral fără respectarea prevederilor legale structura de rezistență a unei clădiri din cadrul complexului, urmărindu-se reducerea costurilor ocazionate de execuţia lucrărilor, în raport cu proiectul tehnic iniţial şi devizul ofertă, astfel încât diferenţa în plus dintre sumele de bani solicitate şi obţinute din fondurile europene, respectiv bugetul naţional şi sumele de bani cheltuite pentru execuţia obiectivului să fie însuşită pe nedrept.

De asemenea, inculpatul Dobre Cristian a acționat atât direct cât și prin intermediul altor persoane inclusiv pentru coruperea celor care aveau sarcina supravegherii executării construcției în conformitate cu contractul de lucrări semnat cu beneficiarul și contractul de finanțare încheiat cu autoritatea de management.

Tot la inițiativa omului de afaceri a fost disimulată și proveniența unei părți din suma pretinsă și primită ca mită de către un diriginte de șantier pentru neexercitarea corespunzătoare a atribuţiilor sale de serviciu, prin încheierea unui contract fictiv de prestări servicii.

Urmare a acestei conduite infracționale, Primăria Craiova și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice au fost prejudiciate cu suma totală de 5.547.055 lei ( aprox. 1.232.678 euro), care reprezintă în același timp și un folos patrimonial necuvenit realizat de societatea controlată de inculpat.

 

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

 

La data de 07 iunie 2016, inculpatul Dobre Cristian urmează să fie prezentat Tribunalului  Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

În cauză, se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.