Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacția lui Adrian Țuțuianu, după înregistrările cu el în care își numește MAIMUȚE colegii din PSD: 'Sunt din ședințele cu primarii'

paginadepolitica.ro
adrian tutuianu

Adrian Țuțuianu a fost înregistrat când își numea colegii din PSD ”maimuțe”! Liderul PSD a declarat, la România TV, că tot ce a spus a fost în diferite întâlniri cu primarii și consilierii locali din Dâmbovița.

”Văd că se ocupă alții de mine, nu poți să mai ai nicio certitudine că ce spui într-o reuniune de partid rămâne acolo. Din ce am înțeles eu, sunt înregistrări din ședințe pe care le-am avut cu primari, cu președinți de organizații locale, consilieri județeni. Ele au fost livrate prelucrate, în sensul că sunt anumite pasaje scoase dintr-un anume context, dar pe fond ceea ce am spus în ședința CEx și în scrisoarea care este publică, lucruri pe care le-am discutat și cu colegii mei într-un cadru de partid așa cum este normal. Este adevărat și am spus-o că am greșit cu toții. Am spus-o și în CEx național. Nu cred că e normal să procedăm în acest fel. Evident că mi-am asumat și partea mea de vină pentru că am fost prezent acolo.

Citește și: Abia acum s-a aflat! De unde are bani iubitul Elenei Udrea – dezvăluiri incendiare despre Adrian Alexandrov

Sunt de 20 de ani în PSD. Recent am avut un referendum unde organizația județeană Dâmbovița s-a clasat pe locul doi. Aproape că ne-am realizat targetul de 30%, ne-am lipsit ceva sub un procent. Sunt un om de partid, dedicat acestui partid. Am muncit mult ca să construiesc o organizație în Dâmbovița care a câștigat toate alegerile din 2012 până astăzi și, când s-au pierdut la nivel național, în Dâmbovița am câștigat. Bătălia aceasta e o bătălie pentru viitorul PSD. Rămân în partid. Am avut un Comitet Executiv Național. A fost un vot. Majoritatea a decis altfel. Vom vedea în continuare care sunt deciziile care se iau și mă voi poziționa de fiecare dată așa cum cred eu că este bine pentru partid.”, a spus Adrian Țuțuianu la emisiunea lui Victor Ciutacu.

Citește și: Lovitură imensă pentru Pro TV! Cu ce show a fost răpus de Antena 1 .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.