DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Reacția lui Liviu Dragnea după ce un bistrițean a fost amendat pentru că a înjurat PSD pe Facebook

Inquam Photos / Octav Ganea
liviu dragnea incruntat

Preşedintele PSD Liviu Dragnea consideră că aceia care le cer politicienilor să aibă un comportament civilizat ar trebui să procedeze la fel, având în vedere că ar fi benefic pentru "sănătatea întregii societăţi şi în special pentru tineri", informează agerpres.ro

Dragnea a răspuns unei întrebări adresate sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, în legătură cu amenda primită de un bistriţean pentru că a adresat injurii PSD într-o postare făcută pe un site de socializare, sancţiunea fiind dată de poliţie în urma unei plângeri depuse de deputatul social-democrat Daniel Suciu.

Liviu Dragnea, prima declarație despre REMANIERI: Ce are să-i reproșeze Guvernului Grindeanu


"Nu am spus şi nu o să spun niciunui coleg, niciodată, să facă plângere unui comentator pe Facebook, dar vreau să vă spun ceva: eu, în principiu, nu susţin limbajul violent, obscen, injurios şi cu foarte multe răutăţi. (...) Cred că şi de cealaltă parte ar trebui să fie acelaşi tip de comportament. Eu nu spun că Daniel a făcut bine sau a făcut rău, dar, dacă nouă ni se cere să avem un comportament civilizat, ceea ce este firesc, adică nu o facem din obligaţie, cred că ar fi bine ca şi cei care ne cer nouă acest lucru şi care au foarte multe pretenţii să procedeze la fel, pentru că este bine pentru sănătatea întregii societăţi şi, în special, este foarte bine pentru tineri, ca să nu-şi dezvolte personalitatea într-un mediu caracterizat de ură, de violenţă, de răutate, de manipulare şi de minciună", a afirmat Dragnea. 

Un bistriţean stabilit în Anglia a fost amendat de Poliţia municipiului Bistriţa cu 200 lei în urma unei postări publice făcute pe pagina sa de socializare în data de 12 martie. Amenda a fost dată pe 28 aprilie de către Poliţia municipiului Bistriţa, în procesul verbal specificându-se că bistriţeanul "a postat pe reţeaua de socializare Facebook un mesaj public prin care a adresat expresii şi cuvinte jignitoare la adresa mai multor persoane din cadrul formaţiunii politice PSD Bistriţa-Năsăud".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.