Reacția principalului adversar al lui Recep Erdogan după rezultatele alegerilor din Turcia

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-06-2018

Actualizat: 25-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Yurt Gazetesi

Muharrem Ince, candidatul principalului partid de opoziție, Partidul Popular Republican (CHP, centru-stânga), a recunoscut luni dimineață că Recep Tayyip Erdogan a câștigat scrutinul prezidențial din Turcia, relatează agenția de știri Tass, citând presa turcă, scrie Mediafax.

"Admit că Erdogan a câștigat scrutinul", a declarat Muharrem Ince, potrivit postului HaberTurk TV.

Candidatul opoziției nu a recunoscut imediat victoria lui Erdogan în scrutinul de duminică, cerând inițial observatorilor trimişi de partidul său să nu părăsească secţiile de votare. El a denunţat nereguli electorale, semnalând că nu au fost numărate toate buletinele de vot.

Începe BAC-ul! Emoții uriașe pentru 135.000 de elevi. Prima probă - cea de la Limba și Literatura Română

Recep Tayyip Erdogan, susţinut de Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP, dreapta/conservator), a obţinut 52,5% din voturi, arată rezultatele anunţate după numărarea a 99.1% din buletinele de vot.

Principalul adversar al lui Recep Erdogan, Muharrem Ince, unul dintre liderii Partidului Popular Republican (CHP, centru-stânga), a obţinut 30,7%.

Alianţa Populară - alcătuită din formaţiunea lui Recep Erdogan, Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP, dreapta/conservator), şi Mişcarea Naţionalistă (MHP, dreapta) - se clasează pe primul loc în scrutinul parlamentar, cu 53,6% din voturi. Pe locul al doilea se poziţionează coaliţia formată de Partidul Popular Republican (CHP, centru-stânga) cu formaţiunile IYI, SP şi Partidul Democrat, obţinând 34%, anunţă agenţia de presă Anadolu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri