Reacția Simonei după ce a ajuns în finala de la Roland Garros: 'E INCREDIBIL, un sentiment URIAȘ'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 08-06-2017

Actualizat: 08-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Simona Halep, numărul patru mondial, va juca finala turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe Karolina Pliskova (Cehia), numărul trei WTA, joi, în semifinale, cu 6-4, 3-6, 6-3.

”Este minunat să fiu iarăşi în finală la Roland Garros, este turneul meu favorit, a trebuit să mă mişc mult, să o împing mai mult. A fost terenul mai lent azi, pe hard am câştigat contra ei, am avut emoţii, ştiam că trebuie să mă mişc mult. Nu voi face nimic special mâine, mă moi relaxa. Ostapenko este o adversară puternică, nu are nimic de pierdut, nici eu, aşa că voi da totul. Mi-am controlat bine nervii şi am rezistat la final.

Citește și: A folosit ȘASE surori drept SCLAVE SEXUALE: Fetele i-au fost date chiar de către PĂRINȚII lor

Este incredibil, un sentiment uriaș. Am uitat ce s-a întâmplat ieri. A fost greu să joc împotriva Karolinei. Sper să joc mai bine în finală decât ultima oară. Voi juca împotriva unui adversar tânăr. Vă aștept la meci pe voi, fanii. Vă mulțumesc.

Sunt multe steaguri românești sunt aici, sper ca la anul să fie unul și la țările câștigătoare. Virginia Ruzici mă ajută mult și sper ca finala să fie una bună.”, a spus Simona, pentru Eurosport.

Citește și: TOPLESS Alexandra Stan și-a arătat SÂNII pe plajă / FOTO HOT .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri