Reacția lui Joe Biden, după ce un bărbat alb a ucis nouă negri la Buffalo: Supremaţia albă este o otravă care curge prin corpul nostru politic

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 17-05-2022

Actualizat: 17-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres - Reuters

Preşedintele american Joe Biden a făcut apel marţi la americani să respingă ''otrava'' adepţilor supremaţiei albe, în cadrul unui discurs susţinut la Buffalo, New York, în locul în care a avut loc sâmbătă un atac armat cu motivaţii rasiste soldat cu zece morţi, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

"Supremaţia albă este o otravă. Este o otravă - cu adevărat este - care curge prin corpul nostru politic", a spus Biden.

El a mai afirmat că atacatorul care a ucis nouă americani negri şi un agent de pază alb care încerca să-i protejeze a fost motivat de "ura care prin intermediul media, politicienilor şi internetului i-a radicalizat pe indivizi furioşi, înstrăinaţi, pierduţi şi izolaţi şi i-a făcut să creadă că vor fi înlocuiţi de ceilalţi. De oameni care nu arată ca ei".

"Cei care pretind că iubesc America au furnizat prea mult oxigen urii şi fricii", a mai spus el în acest oraş din statul New York.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri