Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacția PNL la demisia șefului SRI: 'Există foarte multe interpretări, am văzut foarte multe scenarii. Haideţi să-l privim ca pe un gest absolut normal'

Agerpres
hellvig pnl

Gestul lui Eduard Hellvig de a demisiona din funcţia de director al SRI reprezintă 'un gest de absolută normalitate', care 'ar trebui salutat', a afirmat, marţi, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.

"Gestul domnului Hellvig este un gest de absolută normalitate, este un gest de onoare, un gest care aduce - chiar dacă ciudat pentru foarte mulţi, am văzut reacţiile în societate românească, o normalitate care, din păcate, în România, a devenit excepţie. Mi-ar fi drag să trăim într-o societate în care astfel de gesturi să devină o practică curentă", a declarat Stroe într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, Eduard Hellvig a făcut un "gest de retragere voluntară la finalul unui mandat în care şi-a îndeplinit toate obiectivele angajate la începutul său, după o perioadă de timp destul de lungă".

"Este un mandat reuşit, este un gest absolut normal. (...) Există foarte multe interpretări, am văzut foarte multe scenarii care s-au ţesut pe marginea acestui gest. Haideţi să-l privim ca pe un gest absolut normal şi să salutăm asemenea demers", a adăugat el.

Eduard Hellvig, înapoi în PNL?

Ionuţ Stroe a menţionat că mandatul de la conducerea SRI nu este limitat în timp. "Există o practică într-adevăr în România ca preşedintele proaspăt ales să numească un nou şef, dar aceasta nu este o regulă", a explicat el.

Întrebat dacă Hellvig ar putea reveni în PNL, Stroe a arătat că "este de notorietate că Eduard Hellvig a fost membru PNL".

"De numele şi mandatul său în funcţia de secretar general poate se leagă cele mai importante succese liberale şi politice pe care PNL le-a avut. Dar, în momentul de faţă, este cel puţin pentru mine şi pentru orice alt membru al PNL extrem de dificil să facă aprecieri în legătură cu viitorul politic, profesional sau instituţional al domnului Hellvig. El este singurul în măsură să decidă în sensul ăsta, să aibă aceste opţiuni. (...) Nu vreau să merg mai departe în zona speculaţiilor", a afirmat liberalul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.