Magazinul din Timișoara în care un om a murit în timp ce își făcea cumărăturile prezintă condoleanțe și scuze în urma incidentului
„Ca urmare a incidentului petrecut ieri, 19 februarie 2020, în magazinul Lidl de pe strada Iosif Bulbuca, din Timișoara, când unui client i s-a făcut rău la scurt timp după ce a intrat în magazin, dorim să transmitem gândurile și sincerele noastre condoleanțe familiei greu încercate în aceste momente. Colegii noștri au intervenit imediat, atât pentru acordarea primului ajutor, cât și pentru apelarea serviciului de urgență 112, însă, din păcate, eforturile salvatorilor au fost zadarnice.
Totodată, le cerem scuze clienților noștri care au fost expuși, fără voia lor, la intervenția autorităților competente” se araăt într-un comunicat emis de Lidl.
Un client al unui supermarket Lidl din Timişoara a murit în timp ce se afla la cumpărături, sub privirile celor care se aflau şi ei în magazin. Un echipaj medical a intervenit de urgenţă, însă nu a mai putut face nimic pentru bărbatul de 51 de ani,
Comentează