Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacție VIRULENTĂ din PSD după ce Mihai Chirica a intrat în PNL: 'Membrii social-democraţi care joacă de partea lui să-şi dea jos măştile şi să-l urmeze'

PSD sigla

Deputatul PSD de Iaşi Bogdan Cojocaru susţine că plecarea lui Mihai Chirica la PNL ar trebui să ducă la separarea apelor în PSD Iaşi, cerându-le membrilor social-democraţi care ”joacă” de partea edilului “să-şi dea jos măştile şi să-l urmeze la PNL“.

Bogdan Cojocaru a declarat pentru News.ro că Mihai Chirica n-a vrut să rişte o candidatură independentă la primărie şi a ales să meargă la PNL, uitând că în 2016 nu ajungea primar fără sprijinul PSD.

“Asistăm la o căsătorie din interes între liberali şi Mihai Chirica, dar niciuna dintre părţi nu crede cu adevărat în acest mariaj. Primarul nu avea un partid în spate, iar liberalii nu aveau un candidat cu şanse, astfel că s-a ajuns la această soluţie stranie. Dar nu văd cum să reziste în timp“, a spus deputatul PSD, Bogdan Cojocaru, conform news.ro.

Totodată, Cojocaru afirmă că această mutare ar trebui să clarifice scena politică locală, el cerându-le susţinătorilor lui Chirica din PSD să renunţe la “jocul duplicitar şi la bruiaje“, iar “dacă sunt atât de îndrăgostiţi de Chirica, atunci să-l urmeze în PNL“.

Măsuri drastice din cauza coronavirusului: Blue Air a anulat zborurile spre şi dinspre Milano

“Nu putem merge mai departe alături de oameni care pun interesul lor personal înaintea interesului de partid. Avem candidatul nostru la primăria Iaşi (Tudor Ciuhodaru – n.r.), iar dacă unii colegi vor să fie în continuare alături de Chirica, atunci cu părere de rău va trebui să ne despărţim. Să-şi dea jos măştile, să renunţe la calitatea de membru PSD şi să plece după Chirica la PNL. Este momentul despărţirii apelor, iar pentru PSD Iaşi ar fi sănătoasă o asemenea abordare“, a mai spus deputatul PSD Bogdan Cojocaru. Biroul Politic

Edilul Iaşiului Mihai Chirica va candida pentru un nou mandat la primărie, din partea liberalilor, decizia fiind luată sâmbătă seară în şedinţa Biroului Politic Judeţean PNL Iaşi. Chirica va primi postul de prim-vicepreşedinte al filialei judeţene, au mai decis liberalii.

Din cei 33 de membri ai BPJ, 28 au votat în favoarea candidaturii lui Chirica din partea PNL, doi liberali au votat împotrivă, iar trei s-au abţinut.

Totodată, şefii organizaţiei judeţene PNL Iaşi le-au spus celor prezenţi la şedinţă că Mihai Chirica şi-a depus adeziunea la PNL, aceasta fiind acceptată de BPJ.

De asemenea, a fost convocat Comitetul Director Judeţean al PNL Iaşi, pentru 21 martie, când va fi validată intrarea lui Mihai Chirica în partid.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.