DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Reacţii europene la afirmaţiile jignitoare ale Victoriei Nuland despre UE

nuland
  Cancelarul german Angela Merkel a considerat respectivele afirmaţii ca fiind "total inacceptabile", dar purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a refuzat să comenteze "conversaţii interceptate". La scurt timp după ce înregistarea convorbirii a fost postată pe Youtube, Victoria Nuland şi-a cerut scuze faţă de Uniunea Europeană şi şi-a continuat vizita la Kiev. Americanii cred că Rusia nu este străină de interceptarea şi difuzarea convorbirii telefonice. Agenţia Reuters consideră că stânjenitorul incident pune în evidenţă diferenţele dintre Washington şi statele din UE în privinţa căilor de soluţionare a situaţiei din Ucraina, iar AFP observă că problemele din Ucraina bruiază relaţiile Washingtonului cu statele occidentale. Conversaţia care a iscat valul de preocupare a avut loc între Victoria Nuland şi ambasadorul SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, şi se referea în principal la strategiile ce ar trebui adoptate faţă de liderii opoziţiei ucrainene. Dna Nuland a fost de părere că fostul campion mondial la box, Vitali Kliciko "nu ar trebui să intre în guvern", considerând că Arseni Iaţeniuk ar fi mai bine pregătit pentru un asemenea rol. În discuţia particulară cu ambasadorul, Victoria Nuland a folosit o expresie trivială la adresa UE. SUA nu au recunoscut explicit conversaţia, dar purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki, a afirmat într-o conferinţă de presă că Victoria Nuland "s-a aflat în contact permanent cu omologii ei din UE şi, desigur, că şi-a cerut scuze". Ea a evitat să comenteze în legătură cu expresia concretă folosită de Nuland, subliniind că era vorba de o 'conversaţie diplomatică privată'. Psaki a ţinut să sublinieze faptul că înregistrarea a ajuns pe Youtube şi a fost difuzată cu o subtitrare în limba rusă, ceea ce constituie "un nou nivel, foarte jos, al tacticilor ruseşti". Discuţia dintre Nuland şi Pyatt i-a făcut pe unii să acuze SUA că ar încerca să se implice în formarea viitorului guvern din Ucraina în funcţie de interesele americane. Psaki a insistat însă că, în pofida comentariului făcut de Nuland, SUA nu sunt implicate într-o problemă internă precum formarea guvernului ucrainean şi că 'nu este nimic surprinzător în faptul că funcţionari ai SUA îşi spun părerea pe diverse teme într-o conversaţie privată'. Cancelarul german Angela Merkel a apreciat ca fiind "total inacceptabile" declaraţiile secretarului de stat adjunct american pentru afaceri europene şi asiatice. Purtătoarea de cuvânt a guvernului federal german, Christiane Wirtz, a subliniat că Angela Merkel apreciază munca depusă de Înaltul Reprezentant pentru politică externă al UE, Catherine Ashton, care a condus eforturile comunitare de mediere între preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi protestatari. "Cancelarul consideră total inacceptabile aceste aprecieri şi doreşte să sublinieze că doamna Ashton face o muncă extraordinară", a precizat Christiane Wirtz. Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde-Hansen, a refuzat însă să comenteze: "Conversaţiile private interceptate nu se numără printre instrumentele pe care le folosim în eforturile noastre de a ajuta Ucraina, pentru că pe asta suntem pe deplin concentraţi. Suntem şi vom rămâne pe deplin angajaţi cu toţi partenerii noştri internaţionali, coordonându-ne eforturile pentru o soluţie politică, paşnică, la criza curent". Înregistrarea readuce în discuţie practicile interceptării conversaţiilor telefonice ale politicienilor de rang înalt, dezvăluite de fostul consultant CIA Edward Snowden, în prezent refugiat în Rusia, cel care a deconspirat un vast sistem de spionaj electronic folosit la scară globală de serviciile secrete americane ce au interceptat şi telefoanele liderilor unor ţări aliate, cum a fost cel al cancelarului german Angela Merkel.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.