Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacții politice după anunţul Pfizer privind vaccinul anti-COVID: 'Sunt veşti bune, şi veşti rele'

Facebook
seringa vaccin

Vicepreședintele Mike Pence s-a grăbit să laude compania Pfizer, care a anunțat un vaccin anti-COVID-19 eficient în 90% din cazuri, şi a spus că aceasta a intrat într-un parteneriat public-privat pus la cale de Donald Trump, scrie Mediafax.

Reacţia companiei farmaceutice a fost: ”Nu am luat niciun fond federal pentru cercetarea şi dezvoltarea vaccinului”.

În schimb, partenerul german BioNTech SE a primit un grant în valoare de 375 milioane de euro de la autorităţi pentru a accelera dezvoltarea vaccinului anti-Covid.

Joe Biden, preşedintele ales al Statelor Unite, consideră excelente noile veşti şi i-a felicitat pe cei care au lucrat la descoperirea vaccinului. Totuşi, Biden a atenţionat că lupta cu virusul nu s-a terminat şi a încurajat oamenii să poarte mască şi să se protejeze.

DEMISIE de răsunet în PSD: senatorul Liviu Pop își anunță ieșirea din partid

De partea cealaltă, Donald Trump a numit vestea legată de vaccinul de la Pfizer ca fiind "foarte bună".

Guvernatorul New Yorkului, Andrew Cuomo, nu vede însă cu ochi buni apariţia vaccinului cât timp Donald Trump este încă în funcţie.

„Sunt veşti bune, şi veşti rele. Vestea bună este că testul Pfizer arată bine şi vom avea un vaccin în curând, vestea rea este că asta se întâmplă cu două luni înainte ca Joe Biden să preia, ceea ce înseamnă că actuala administraţie va stabili planul de vaccinare. Mai sunt două luni şi nu putem lăsa acest plan de vaccinare să meargă mai departe aşa cum îl proiectează administraţia Trump”, a spus Cuomo..

Pfizer şi partenerul german BioNTech SE sunt primii producători de medicamente care anunţă un succes dintr-un studiu clinic la scară largă al unui vaccin anti-Covid. Companiile au declarat că nu au găsit până acum probleme serioase de securitate şi se aşteaptă să solicite autorizaţia SUA luna aceasta pentru utilizarea de urgenţă a vaccinului.

Pfizer a declarat că se aşteaptă să producă până la 1,3 miliarde de doze de vaccin în 2021.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.