De la 1 martie 2025, pensionarii vor primi a doua decizie de recalculare: 'Cele mai semnificative creșteri vor fi la acordul global'

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 04-08-2024

Actualizat: 04-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: newsweek.ro

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a declarat pentru Antena 3 că în etapa a doua de recalculare a pensiilor, majorare de care vor beneficia doar pensionarii care au avut venituri nepermanente, cele mai semnificative creșteri vor fi la acordul global. Pensionarii vor primi a doua decizie de recalculare a pensiilor la 1 martie 2025.

De la 1 septembrie, toți pensionarii vor primi o decizie de recalcuare a pensiei, conform noii legislații. „De etapa numărul doi de recalculare nu vor beneficia toți pensionarii, așa cum beneficiază de etapa unu, decât cei care se aflau în această situație, care au avut aceste venituri nepermanente și aici vorbim în principal de acordul global ca venit nepermanent, era o formă de retribuție înainte de 1989 și celelalte sporuri cu caracter nepermanent”, a explicat Daniel Baciu.

El spune că anumite sporuri care vor incluse la recalculare în etapa 2 nu vor genera o creștere substanțială la pensie.

„Atenție, adică vorbim despre orele suplimentare, despre al 13-lea salariu, de premiile anuale care se dădeau. Aici creșterile nu mai sunt așa de mari cum sunt pe recalcularea pe formulă de calcul, unde beneficiază absolut toți pensionarii, în funcție de stagii de cotizare, pentru că acel spor a avut acest caracter nepermanent, deci nu a fost lună de lună acordat. Gândiți-vă numai la al 13-lea salariu. Ai luat o singură dată pe an, nu lună de lună. Deci acest spor nu influențează foarte mult salariul pe care îl ai deja luat în calculul pensiei, deci acolo creșterile sunt mai mici”, a precizat șeful CNPP.

A doua decizie de recalculare

Pe de altă parte, a menționat Daniel Baciu, cele mai semnificative creșteri vor fi la acordul global. Conform acestuia, în termen de 6 luni de la recalcularea tuturor pensiilor, adică de la 1 martie 2025, pensionarii cu venituri nepermanente vor primi încă o decizie de pensie.

„Cele mai semnificative creșteri vor fi la acordul global, pentru că acolo, într-adevăr, mare parte dintre actualii pensionari au realizat acel plan care se dădea, că, de fapt, ăsta era acordul global. Ți se dădea un plan. Dacă făceai mai mult decât planul respectiv, aveai un salariu mai mare decât cel pe care îl avea efectiv înscris în carnetul de muncă, adică salariul de bază, și acolo noi trebuie să luăm acele sume care sunt mai mari decât sumele din acord, care sunt mai mari decât efectiv salariul pe care îl luăm la fiecare pensionari, salariu tarifar de încadrare. Acolo vor beneficia doar acei pensionari care au lucrat în acele ramuri ale industriei ale economiei care au avut aceste acorduri, iar acolo avem șase luni de zile la dispoziție de la intrarea legii în vigoare, de la 1 septembrie, ca să facem aceste calcule din oficiu, deci ei, practic, vor primi încă o decizie de pensie, după această decizie, în care li se vor lua aceste sporuri în calcul. Este și asta încă o noutate a legii. Aceste sporuri, în momentul de față, nu sunt luate în calcul și am considerat că respectă principiul contributivității. Dacă asupra acestor sporuri s-a contribuit și s-a datorat contribuție de asigurări sociale de stat, atunci respectă principiul contributivității și noi le vom lua în calcul”, a declarat șeful CNPP.

Citește și: Șeful CNPP: Pensionarii pot depune adeverințele pentru sporuri nepermanente și după recalculare

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri