Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Recep Erdogan avertizează Europa pe fondul violențelor din Siria: O nouă criză migraționistă la orizont

reuters
Erdogan

Președintele Recep Tayyip Erdogan susține că Turcia nu poate gestiona un nou val de refugiați sirieni, avertizând statele europene că vor simți impactul unui astfel de flux de imigranți dacă violențele din nord-vestul Siriei nu sunt oprite, relatează site-ul agenției Reuters, scrie Mediafax.

Turcia găzduiește în prezent aproximativ 3,7 milioane de sirieni, cea mai mare populație de refugiați din lume, și se teme de un alt val de imigranți din regiunea Idlib, unde până la 3 milioane de sirieni trăiesc în ultimul bastion semnificativ al oponenților regimului de la Damasc.

Forțele regimului sirian și cele ruse și-au intensificat bombardamentele în regiunea Idlib, pe care președintele sirian Bashar al-Assad a promis că o va recuceri, provocând refugierea unui număr semnificativ de persoane în Turcia.

Erdogan a declarat duminică seară că peste 80.000 de persoane din Idlib se îndreaptă spre Turcia.

Zi de foc în Parlament - Guvernul Orban își asumă răspunderea pe banii țării

"Dacă violența împotriva oamenilor din Idlib nu se oprește, acest număr va crește și mai mult. În acest caz, Turcia nu va suporta singură o astfel de povară cauzată de imigranți", a afirmat Erdogan.

"Impactul negativ al presiunii la care vom fi supuși va fi ceva ce va fi simțit de toate națiunile europene, în special Grecia," a mai declarat liderul turc, adăugând că o repetare a crizei imigranților din 2015 va deveni inevitabilă.

Guvernul lovește puternic în bugetari, dar face un cadou URIAȘ marilor companii și băncilor

Erdogan a mai spus că Turcia face tot posibilul pentru a opri bombardamentele ruse în Idlib, adăugând că o delegație turcă va merge luni la Moscova pentru a discuta despre situația din Siria.

Liderul de la Ankara a amenințat anterior că "va deschide porțile" spre Europa pentru imigranți în cazul în care Turcia nu va primi mai mult sprijin în ceea ce privește găzduirea refugiaților.

Turcia caută sprijin internațional pentru planurile de stabilire a unui milion de sirieni într-o porțiune din nord-estul Siriei pe care forțele sale și aliații săi din rândul insurgenților sirieni au cucerit-o de la milițiile kurde, în urma unei ofensive declanșate în luna octombrie.

Ofensiva turcă însă a fost aspru criticată de majoritatea aliaților săi occidentali, inclusiv SUA și marile puteri europene, și puține țări și-au exprimat public sprijinul pentru planurile Ankarei de relocare a refugiaților în nord-estul Siriei.

După un forum global privind situația refugiaților, desfășurat săptămâna trecută la Geneva, agenția ONU pentru refugiați a declarat că membrii organizației au promis că vor done 3 miliarde de dolari pentru sprijinirea refugiaților. Însă, Erdogan, care a participat la forum, a declarat duminică seară că această sumă nu este suficientă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.