DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Recomandare de carte: 'Cărări încrucișate', de Octavian Simu

Pexels.com
carte citit

Un roman în care se cam despică firul în patru, cum subliniază un personaj.

Venerabilul Octavian Simu (n. 10 iunie 1935, Ilișești, județul interbelic Suceava) este un autor de dicționare, eseist, poet, prozator și specialist în cultura și civilizația Extremului Orient. A studiat medicina la Iași, a fost medic specialist interne la Spitalul Stântul Luca din București. Din 1971 tot publică, zeci de volume de proză, poezie, eseuri, note de călătorie, ghiduri de convesație, studii de civilizație orientală. Este foarte posibil ca mulți să-l cunoască mai multe pentru ghidurile sale de conversație și dicționarele româno-japonez și japonez-român, și cărțile despre civilizația și literatura japoneză. A publicat cel puțin opt romane, cele mai recent cel pe care îl semnalăm astăzi, potrivit mediafax.ro.

Citește și: 'Pilda Generalului Zeu' în PNL

Ca scriitor, Octavian Simu face parte dintre aceia care își trădează meseria, în cazul în care cititorul n-o știe. Putem demonstra cu romanul de față, ale căror personaje principale vc sunt medici, dar și abordarea în general a problemelor, cu multe discuții (uneori interminabile, repetate) în jurul meseriei.

„Eram ispitit mereu să-mi pun întrebări asupra trecutului, dacă mi l-am conceput bine, dacă nu cumva am trăit o nesfârșită eroare crezând că fac un lucru și în realitate înfăptuind altceva. Importantă rămânea doar senzația de bine a prezentului, renunțarea la analizele minuțioase ale faptelor ce s-au scurs, pentru a nu mă lăsa pradă regretelor sau entuziasmelor.” Din păcate, eroul nu se ține de intențiile sale și analizează minuțios faptele, încât urmează discuții foarte lungi despre fapte petrecute sau păreri despre fapte petrecute și după ce un personaj își expune o teorie, întreabă „ce părere ai?” și răspunsul interlocutorului e altă teorie lungă și tot așa. Unuia i se spune: „Prea despici firul în patru.” Exact asta se întâmplă. Și firește, personajele ajung la teorii pe care le susțin cu tărie: „Asta e teoria mea, dacă vrei să știi.”

Pe scurt, o doctoriță, Delia, moare și colegii ei de facultate dau sfoară în țară ca toți care formaseră un grup în studenție să se reunească la înmormântare. Delia fusese iubita eroului, dar se căsătorise cu alt bărbat, îi născuse o fată, după care bărbatul piere într-un accident. Eroul n-o mai vede două decenii, timp în care se căsătorește, divorțează, are mulțime de aventuri erotice. Acum, la înmormântare, își analizează viața trecută, dar și pe a celorlalți. „Brusc am realizat că, de fapt, tărisem cu gândul în trecut, că cercetasem, într-un spațiu al prezentului, amănunte de viață și de cunoaștere memorizate mai de mult, în trecut. Inconsecvență cronoogică, s-ar putea spune. Dar, nu. Era modalitatea mea de a percepe o nouă realitate privită printr-o prismă specială.”

„Ceea ce se impunea, cu deplină claritate pentru mine, era un soi de detaşare afectivă de fosta mea prietenă şi colegă. Delia se îndepărtase brusc, nu numai prin dispariţia ei efectivă dintre noi, ci prin metamorfozarea ei ca persoană. Descrierile lui Rotănescu zugrăveau un alt chip omenesc decât cel păstrat de mine din tinereţe ca o icoană. Era vorba despre nuanţa morbidă adăugată la tot ce însemnase Delia. Nu morbideţea bolii ei organice care o făcuse să sufere cumplit, fizic şi sufleteşte, ci una de structură care îi putea explica lipsa de adaptare socială. Mă gândeam la retragerea ei resemnată din circuitul vieţii trăite pe de-a întregul, mai mult sau mai puţin încărcate de păcate, cu nevoile fireşti ale senzualităţii normale, împărtăşind binele şi răul cu un alt om. Nu înţelegeam de ce, în văduvia ei prelungită nefiresc, nu i-a mai trecut prin cap că totul putea fi luat de la început. Să-şi fi iubit într-atât de mult soţul încât în inima ei să nu fi găsit loc pentru un alt bărbat? Greu de crezut mai ales că, aşa cum pretindea Rotănescu, îi scăpaseră cuvinte de revoltă chiar la adresa răposatului ei soţ. Aş fi putut să explic totul şi prin investiţia întregii ei energii şi disponibilităţi sufleteşti în creşterea copilului, a Irinei. Ceva era adevărat, desigur, în acest raţionament, dar nu pe deplin satisfăcător. Rămânea elementul de structură, de tipar omenesc, rău sau greşit alcătuit. De aici venea probabil şi mult cultivata ei superioritate faţă de alţii, reală desigur, dar bizuită mai mult pe înfăţişarea exterioară. Se înţelege că frumuseţea unei femei atârnă greu în orice balanţă. Ea poate izbândi acolo unde inteligenţa, sensibilitatea sau cumsecădenia dau greş.

Nu aş fi vrut ca judecata aceea tardivă, aplicată faptelor şi trăirilor Deliei, să mă împingă spre un sentiment de ranchiună. O îndrăgisem mult, încă mai iubeam imaginea ei de altădată, dar nu puteam să nu recunosc nuanţa de necaz ce mă stăpânea, de frustrarea izvorâtă din capricioasa ei alcătuire, poate şi din dispreţul pentru sentimentele mele. Peste ani, iată, lovitura ei, care avusese ecouri hotărâtoare asupra felului cum îmi organizasem viața mai apoi, încă mai sica semne de întrebare, încă mă tulbura. Aș fi putut să rup, în sfârșit, orice legătură cu trecutul odată cu dispariția deliei, să uit totul, mai ales că din întreaga poveste nu rezulta pentru mine decât întristare. Cu toate aceastea, asupra mea acționa parcă o vrajă tainică, tiranică. Mă simțeam încătușat.”

Pagini întregi curg în felul acesta. Și totul se desfășoară cu lentoare.

E foarte posibil ca astăzi să se scrie puțin diferit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.