Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Recomandare de carte: 'Ochii minții' de Irina Petraș

Pexels.com
carte citit

„Mă interesează ochiul dinăuntru al imaginației, care 'vede' ceea ce a fost, dar într-o nouă lumină, și ceea ce n-a fost încă, dar ar putea fi cândva.”

Neapărat preluăm precizarea autoarei, care deschide volumul: „Cartea pune laolaltă Eseuri și divagări publicate în ultima vreme în reviste literare (România literară, Steaua, Tribuna, Vitraliu, ProSaeculum etc.), câteva intrând, fragmentar, și în cuprinsul unora dintre cărțile mele precedente (Literatura română contemporană. O panoramă, Oglinda și drumul. Prozatori contemporani, Vitraliul și fereastra. Poeți contemporani, De veghe între cărți, Viața mea de noapte etc., toate consultabile în pdf pe site-ul: www.irinapetras.ro). Şi de data aceasta, textele trimit, firesc, unele la celelalte. Gândirea vieţii printre cărţi este una în mişcare – conexează, se întoarce din drum, repetă, revine cu nuanţe, remaniază discret în pas cu mereu alte lecturi. Răz-gândirea ţine şi ea aproape. Le adaug, ca în alte dăți, o secțiune de Cronici și recenzii apărute – de la De veghe între cărți (2017) încoace – în România literară, Viața Românească, Steaua, Tribuna etc. Toate împreună încropesc și un soi de autobiografie indirectă, căci spun ceea ce cred, trecând, despre multe dintre temele lumii și literaturii. Ele țin seama de spusele altora, dar pariază, personalizat și subiectiv, pe ochii minții mele.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Așadar, două părți substanțiale, la fel de captivante. În prima parte, Irina Petraș atinge mare parte din temele ei favorite: imaginarul și imaginația, oscilația poezie între transfigurare și transcriere, relația cititor-scriitor, realitatea ficțiunii, conceptul de mărturie, moartea în diferite ipostaze și în diferite momente, relocuirea culturală a cetății și multe altele.

„Mă interesează, așadar – scrie criticul - ochiul dinăuntru al imaginației – 'Dară ochiu-nchis afară înlăuntru se deșteaptă' (Eminescu) –, care 'vede' ceea ce a fost, dar într-o nouă lumină, și ceea ce n-a fost încă, dar ar putea fi cândva. E o privire fără stare, curioasă, exploratorie, niciodată definitivă, una care apelează nesmintit la gândire, la rațiune, la logică. Independentă și îndrăzneață. Care nu pierde niciodată cu totul pământarea, dar își lasă frâiele lungi, largi, libere.”

În partea a doua, cronicile se referă la creația unui număr impresionat de scriitori – în ordine alfabetică: Gabriela Adameşteanu, Ion Agârbiceanu, Simona Antonescu, Ioan-Pavel Azap, Ana Blandiana, Hanna Bota, Kari Brænne, Dan Breaz, Constantina Raveca Buleu, Petru Cârdu, Gabriel Chifu, Sandra Cibicenco, Mircea Ciobanu, Ion Cocora, Sanda Cordoș, Radu Cosaşu. Petru Creția, Dan Cristea, Ion Cristofor, Constantin Cubleșan, Geneviève Damas, Pavel Dan, Vasile Dâncu, Elegii „ruineze”, Sonia Elvireanu, Horia Gârbea, Cătălin Ghiță, Mariana Gorczyca, Leon-Iosif Grapini, Gheorghe Grigurcu, Anca Hațiegan, Vasile Igna, Florina Ilis, Nicolae Kőmives, Sorin Lavric, Nicolae Manolescu, Dacia Maraini, Mihai Măniuțiu, Ștefan Melancu, Ion Mircea, Andrei Moldovan, Vlad Moldovan, Marcel Moreau, Daniel Moșoiu, Ion Mureșan, Viorel Mureșan, Marcel Mureșeanu, Lucia Negoiță, Maria Pal, Victor Papilian, Ovidiu Pecican, Ioan Pintea, Ioan-Aurel Pop, Ioan Es. Pop, Ion Pop, Mircea Popa, Sextil Pușcariu, Doina Rad, Doina și Ilie Rad, Andreea Răsuceanu, Aurel Rău, Nicolae Stan, Júlia Szilágyi, Alex Ștefănescu, Grete Tartler, Adriana Teodorescu, Mircea Tomuș, Radu Țuculescu, Floarea Țuțuianu, Cornel Udrea, Răzvan Voncu, Mircea Zaciu.

Irina Petraș - Ochii minții. Eseuri, cronici, divagări. Editura Școana Ardeleană, colecția Școala ardeleană de critică și istorie literară. 363 pag, potrivit mediafax.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.