DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Record de îmbolnăviri de COVID-19 la copii şi adolescenţi, în Prahova - 19 cazuri noi, în doar 24 de ore

AFP
coronavirus

Judeţul Prahova înregistrează joi un record în ceea ce priveşte numărul de îmbolnăviri de COVID-19i în rândul copiilor şi adolescenţilor, la această categorie fiind raportate 19 îmbolnăviri în 24 de ore. Peste 17.000 de copii învaţă de acasă în această perioadă, din cauza înmulţirii cazurilor de infectare în rândul elevilor şi angajaţilor din învăţământ.

Judeţul Prahova a raportat 144 de noi diagnostice de COVID-19 stabilite, în urma testelor, de miercuri până joi, iar statistica arată un record în ceea ce priveşte îmbolnăvirile la copii şi adolescenţi, 19 dintre noile cazuri fiind la categoria de vârstă sub 18 ani. Mai multe cazuri s-au constatat, în această perioadă, la categoriile de vârstă 40-49 de ani, unde au fost puse 26 de noi diagnostice şi 50-59 de ani cu 35 de noi cazuri.
Conform oficialilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, ca urmare a creşterii numărului cazurilor de COVID-19 la elevi sau angajaţi ai unităţilor didactice, peste 17.000 de elevi din tot judeţul participă la cursuri organizate exclusiv online. Aproximativ 15.000 dintre aceştia stau acasă pentru că s-au închis temporar şcolile, iar în cazul altor 2000 este vorba despre clase sau grupe care învaţă în baza scenariului roşu.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului Prahova 8367 persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2, fiind înregistrare 281 de decese. Patru decese asociate infecţiei cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în 24 de ore, fiind vorba despre o femeie de  50 de ani şi trei bărbaţi, de 76, 77 şi 78 ani, cu comorbidităţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.