Cele mai dificile cazuri de pacienți, considerați fără șanse de a-și mai putea duce viața în mod independent, după ce au suferit accidente vascular cerebrale (AVC), accidente rutiere sau de muncă, ori care au afecțiuni neurologice sau ortopedice deosebit de severe, sunt preluate de Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”.
”Numeroase cazuri care sunt refuzate în spitalele mari, tot ce consideră că nu pot trata sau că nu mai este de tratat, preluăm noi. La noi nu există ”nu se poate”. Depunem toate eforturile, cu echipa pluridisciplinară de medici, cu kinetoterapeuții și fizioterapeuții, echipe de excepție pe care le avem, astfel încât și din stări vegetative am reușit să readucem pacienți pe propriile picioare”, afirmă Alina Ion, manager și fondatoare a Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”.

Acest centru medical este poate singurul din țara noastră, în care se realizează recuperare medicală intensivă, cu internare, în condiții superlative, precum în spitale celebre din Austria și Turcia.
Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit” are cea mai mare sală de fizioterapie din țară și cele mai complexe echipamente de recuperare medicală, multe dintre acestea de ultimă generație, inovative, aduse în premieră pentru România.
Una dintre pacientele Spitalului ”Sfântul Sava cel Sfințit”, care a suferit o protezare totală a șoldului drept, doamna Mădălina Florea, povestește cum în numai două săptămâni de internare, a reușit să meargă.
A urmat un program de recuperare medicală intensivă, cu două ședințe de kinetoterapie în fiecare zi, plus ședințe de fizioterapie și masaj, de asemenea, zilnic. Ea vorbește cu admirație despre modul în care se realizează progeamul de recuperare medicală intensivă, în acest spital, despre fiecare progres, fiecare exercițiu și fiecare gest de sprijin primit din partea echipei medicale.
„La început, nu-mi puteam mișca piciorul aproape deloc. Fiecare pas era o provocare. Acum, după numai două săptămâni, mă pot deplasa, pot face exerciții, îmi simt din nou controlul și încep să cred în forța mea”, mărturisește pacienta cu un zâmbet plin de speranță.
Recuperarea intensivă a început chiar din primele zile după operație, sub supravegherea echipei de kinetoterapie și masaj. Două ședințe zilnice, adaptate permanent evoluției sale, au devenit motorul progresului.
„Aici am înțeles cât de importantă este perseverența. Mișcarea făcută corect, în ritmul potrivit, vindecă nu doar corpul, ci și încrederea în tine. Dacă aș fi stat acasă sau oriunde altundeva, nu aveam cum să evoluez atât de bine. Aici este o echipă medicală pluridisciplinară, care se implică mult în evoluția pacientului: cardiologi, gastroenterologi, specialiști în recuperare medicală, care pot interveni imediat atunci când apare o nevoie medicală suplimentară. Este așa o liniște sufletească, să știi că ai totul aici, că orice problemă e rezolvată repede și profesionist”, spune pacienta, care amintește că un rol esențial în procesul de refacere îl are și alimentația.
Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit” asigură pacienților internați trei mese pe zi, cu mâncare proaspătă, echilibrată și gustoasă, preparată zilnic în bucătăria proprie. „Se simte că totul e făcut cu grijă și responsabilitate. Mâncarea de aici chiar ajută la vindecare, nu doar hrănește.”
Centrul medical de excelență oferă și un serviciu intern de ambulanță, care asigură transportul pacienților către investigații și controale fără disconfort sau întârziere. Această continuitate în îngrijire reprezintă un avantaj real, greu de întâlnit în alte unități.
„Am căutat mult un loc unde recuperarea să fie completă, cu tratament, kinetoterapie, medici specialiști și condiții bune. N-am găsit altundeva așa ceva. Aici este tot ce ai nevoie ca să te refaci cu adevărat”, povestește doamna Florea.

În luna octombrie, Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit” are o ofertă specială pentru pacienți, care include reduceri semnificative de tarife și zile în plus de tratament.
În fiecare zi, 7 zile din 7, inclusiv de sărbătorile legale, pacienții urmează mai multe ședințe de terapie zilnic, de tipuri diferite – kinetoterapie, fizioterapie, masaj terapeutic. Saloanele au 2 și 3 paturi, iar curățenia și confortul sunt asigurate la standarde de excepție. Fiecare pat este dotat cu buton de panică, încă dinainte ca Parlamentul să legifereze această obligativitate pentru toate spitalele, publice sau private.
În Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”, pacienții sunt supravegheați 24 de ore din 24, prin sisteme de monitorizare video, astfel încât în orice moment ar fi necesar, personalul medical să intervină rapid.
Date de contact: 0724.021.090 | 0724.338.881
Str. Cozieni nr 2, Pantelimon































Comentează