DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Reducerea emisiilor de CO2, motiv de dezbinare între țările UE: 'Unii sunt sceptici'

steag UE uniunea europeana U.E.

Ţările din cadrul Uniunii Europene continuă să fie divizate cu privire la nivelul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră ce trebuie atins în următoarea decadă, unele dintre ele încă ezitând să se angajeze că vor opera reduceri mai mari, transmite marţi Reuters, relatează Agerpres.

Citește și:  Partidul lui Viktor Orban denunță dubla măsură a germanilor: 'Se arată îngrijorați de statul de drept, iar o statuie a lui Lenin a fost ridicată în țara lor'

UE şi-a luat angajamentul să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% faţă de nivelurile din 1990, până în 2030, însă acest obiectiv trebuie revizuit pentru că unii oameni de ştiinţă avertizează că este nevoie de implementarea mai rapidă a acestor reduceri pentru a preîntâmpina schimbări climatice catastrofale.

Comisia Europeană va propune în septembrie o reducere a emisiilor pe teritoriul său până în 2030 de 50 - 55%, în urma unei analize de impact şi trebuie să se pună de acord cu statele membre şi cu parlamentarii cu privire la acest obiectiv.

În cadrul unei întruniri virtuale de două zile, ce s-a încheiat marţi, miniştrii europeni ai mediului nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la nivelul reducerii emisiilor. "Unii sunt sceptici", a comentat ministrul german al mediului, Svenja Schulze. "Cu ei... trebuie să spunem de ce acest lucru este atât de important, să fixăm un obiectiv mai ridicat şi care este ajutorul pe care Comisia Europeană îl va oferi statelor membre pentru atinge acest nou obiectiv".

Comisia doreşte să lanseze un fond în valoare de 40 de miliarde de euro pentru a ajuta regiunile dependente de combustibili fosili să găsească soluţii alternative.

Polonia, Slovacia, Bulgaria, România, Cehia şi Ungaria au scris luni Comisiei Europene transmiţând că nu vor susţine un nou target de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până nu vor evalua studiul de impact făcut de Comisie.

"Am dori să evităm o situaţie în care să rămânem şi să ne întrebăm care sunt adevăratele costuri sociale, de mediu şi economice pentru noi toţi", conform scrisorii, transmite Reuters.

Un oficial UE din partea uneia dintre ţările semnatare ale scrisorii a declarat, sub acoperirea anonimatului, că un nou target de mediu nu este necesar, însă a adăugat că îşi va forma o poziţie fermă abia după ce va examina studiul de impact.

Spania, Danemarca, Suedia, Finlanda, Olanda, Austria şi Luxemburg susţin o reducere a emisiilor de cel puţin 55% până în 2030.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.