Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Referendum crucial în Ohio, SUA: Dreptul la avort în centrul dezbaterii / Miză în alegerile prezidențiale

reuters.com
protest avort sua

Statul american Ohio, controlat de către republicani, se pronunţă marţi prin referendum pentru a decide dacă înscrie protecţia dreptului la avort în Constituţia statului, un scrutin-test urmărit în întreaga Americă, relatează AFP, citat de news.ro.

Apărătorii avortului îndeamnă să se voteze ”da”, pentru a împiedica astfel statul să se amestece într-o ”decizie personală”, în timp ce opozanţii îndeamnă să se voteze ”nu” pentru că acest proiect ”merge prea departe”.

Secţiile de votare au fost deschise la ora locală 6.30 (13.30, ora României).

În faţa Northwest Christian Church, la Columbus, capitala statului, s-a format o coadă de zece persoane noaptea, înainte de deschidere.

Erin, în vârstă de 45 de ani, care lucrează într-o braserie şi preferă să nu-şi spună numele de familie, declară că cele două întrebări puse marţi - Ohio votează şi cu privire la legalizarea canabisului - sunt ”foarte aproape de inima” sa.

”Trebuie să ne facem auzită vocea”, subliniază ea, fără să facă alte precizări.

Cele două tabere au purtat o campanie aprigă, în valoare de milioane de dolari, în acest stat din nordul Americii.

MIZĂ ÎN ALEGERILE PREZIDENŢIALE

După ce Curtea Supremă şi-a anulat în vara lui 2022 hotărârea ”Roe v Wade” prin care garanta dreptul federal al americancelor de a-şi întrerupe sarcina, problema dreptului la avort a revenit în state.

Mai multe dintre state au restrâns sau interzis avortul, altele l-au consolidat.

Anul trecut, susţinătorii dreptului la avort au obţinut victorii sistematice în mai multe scrutine, inclsuiv în state conservatoare, spre marea surpriză a republicanilor.

Acest subiect, care mobilizează puternic alegătorii, ar urma să conteze în alegerile prezidenţiale din 2024, inclusiv în rândul americanilor care nu se identifică drept progresişti, dintre care unii consideră prea radicale interdicţiile decise de către mai multe state.

SCRUTIN TEST

În Ohio, o încercare a dreptei de a complica organizarea şi adoptarea unor referendumuri - vizând în fapt avortul - a eşuat în august.

Apărătorii avortului au reuşit să strângă sute de mii de semnături pentru a supune votului populaţiei un amendament constituţional care consacră dreptul la avort.

Era vorba totodată de contracararea unei legi care a intrat în vigoare în urma hotărârii Curţii Supreme şi interzice majoritatea avorturilor - inclusiv în caz de viol sau incest - imediat ce apar bătăile inimii, adică în a şasea săptămână de sarcină, adesea înainte ca o femeie să fie conştientă de faptul că este însărcinată.

Pentru moment, avortul este legal în Ohio până a în a 22-a săptămână a sarcinii.

Însă, în perioada scurtă de timp în care această lege ultrarestrictivă s-a aflat în vigoare, o fată în vârstă de zece ani, însărcinată în urma unui viol, a fost nevoită să se ducă în Indiana vecină pentru a avorta - un scandal care a şocat întreaga ţară.

Alegătorii din Ohio votează anticipat de mai multe săptămâni.

Amendamentul constituţional prevede că orice individ are ”dreptul să ia şi să-şi aplice propriile decizii” în privinţa avortului, contracepţiei şi tratamentului privind fertilitatea sau avorturi spontane (pierderea sarcinii).

INDECIŞI

Opozanţii amendamentului, precum guvernatorul republican Mike DeWine, consideră că acesta deschide unor avorturi ”în orice moment al sarcinii” şi posibilitatea ca minori să recurgă la el fără acordul părinţilor lor.

Tabăra adversă dezminte în mod categoric.

Însă unii locuitori se declarau indecişi cu o zi înainte de vot.

Un student de la Universitatea de Stat din Ohio, Matthew Hartman, în vârstă de 20 de ani, declarat AFP că, în calitate de creştin. se ”roagă” ţi ”face cercetări” să ajungă la decizia bună.

El a declarat că înclină către ”da”, pentru că crede că femeile însărcinate în urma unui viol nu ar trebui să fie obligate să nască copilul.

”Dar cred în deciziile lui Dumnezeu. Este aşadar un lucru pe care, în calitate de creştin, trebuie să-l rezolv eu însumi”, a declarat el.

Problema avortului se află probabil în mintea alegătorilor în alte două scrutine, marţi.

În foarte conservatorul stat Kentucky, guvernatorul democrat Andy Beshear, care candidează la un nou mandat, a făcut din dreptul la avort calul de bătaie împotriva republicanului Daniel Cameron.

Iar în Virginia, unde au loc alegeri legislative, în cazul unei victorii a republicanilor, guvernatorul Glenn Youngkin ar putea încerca să impună restricţii avortului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.