DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Reforma din administrație. Cîțu: 'Încerci să îi dai o sancţiune intră în concediu medical automat'

florin citu

Este foarte greu să faci reformă în sectorul public în condiţiile în care acesta ştie foarte bine să folosească legislaţia pentru a se acoperi, consideră ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

"În perioada de criză am susţinut decizia de a nu lua măsuri pentru sectorul bugetar pentru că administraţia publică era cea cu care administram situaţia. Reforma în sectorul public continuă. La Ministerul Finanţelor Publice am început o reorganizare care înseamnă şi reduceri de posturi de conducere, dar este complicat în condiţiile în care, şi aici am o critică pentru sectorul bugetar, ştiu foarte bine să folosească legislaţia pentru a se acoperi. Este foarte greu să faci reformă în sectorul public astăzi. De fiecare dată când cineva nu îşi face treaba în sectorul bugetar şi încerci să îi dai o sancţiune intră în concediu medical automat. Şi nu poţi să faci nimic. În sectorul privat nu se întâmplă aşa ceva", a declarat, luni seara, Florin Cîţu, la România TV, relatează Agerpres.

Citește și: BOMBĂ Viorica de la Clejani RECUNOAȘTE că fiica ei era drogată: ce a luat Margherita înainte de accident

Ministrul a precizat, în context, că informatizarea este singurul mod de a face reformă care să aibă efecte pe termen lung, iar măsurile care ar fi fost luate pe perioada stării de urgenţă nu ar fi avut un impact mare pentru buget.

"Reforma continuă în sectorul public şi prin informatizare este singurul mod de a face reformă care să aibă efecte pe termen lung şi care să ne dea un sistem public suplu şi eficient. Acest Guvern a început cu 16 ministere, deci am dat semnalul de la început şi nu ne oprim. Măsurile pe care le-am fi luat în perioada de stare de urgenţă ar fi fost poate unele care nu ar fi avut un impact aşa de mare pentru buget. Ceea ce facem prin informatizarea sistemului public şi prin reorganizarea ministerelor eu şi colegii mei sunt măsuri care au impact permanent, pe termen lung, şi care reconfigurează aparatul administrativ într-un aparat suplu şi eficient. Eu zic că sunt mult mai bune aceste măsuri decât să fi dat ceva care pe termen scurt ar fi părut ok dar pe termen lung nu ar fi avut impactul pe care noi ni-l dorim", a subliniat şeful de la Finanţe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.