Reformă majoră în administrație - concedieri, reguli fiscale mai dure și condiții noi pentru șoferi. Cseke Attila: 'Măsurile propuse prevăd o administrație publică mai suplă și mai eficientă'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-02-2026 16:39

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Mălina Norocea.

Ministerul Dezvoltării a publicat, în transparență decizională, proiectul de Ordonanță de urgență privind reforma administrației publice, în forma agreată de coaliția de guvernare. Documentul prevede reduceri de personal, noi reguli fiscale, măsuri de disciplină bugetară și modificări importante pentru proprietari și șoferi.

Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, susține că pachetul legislativ urmărește „o administrație publică mai suplă și mai eficientă”, cu accent pe descentralizare și sustenabilitate financiară la nivel local.

„Măsurile propuse prevăd o administrație publică mai suplă și mai eficientă, mai multă descentralizare pentru autoritățile publice locale și sustenabilitate financiară pentru acestea. Prin aceste măsuri eficientizăm administrația publică centrală și serviciile publice oferite cetățenilor”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Documentația aferentă proiectului de act normativ include:

În Nota de fundamentare, Executivul invocă obligațiile asumate prin Planul Bugetar Structural și PNRR, precum și recomandările Consiliului UE, care cer României reducerea deficitului la sub 3% din PIB până în 2031.

Documentul arată că neadoptarea rapidă a unor măsuri ar putea agrava dezechilibrele financiare și riscurile fiscale pe termen mediu și lung.

Reduceri masive de personal în administrația locală și centrală

Proiectul prevede diminuarea cu 30% a numărului total de posturi aprobate în administrația publică locală, ceea ce ar duce, la nivel național, la o reducere de aproximativ 10% a posturilor efectiv ocupate.

În anul de tranziție, autoritățile locale vor putea reduce cheltuielile de personal proporțional cu posturile ce urmează a fi desființate. Pentru administrația centrală este prevăzută o reducere a cheltuielilor salariale de 10%.

Educația, cultura, spitalele publice, serviciile de ambulanță, apărarea, ordinea publică și securitatea națională nu vor face obiectul concedierilor, însă vor fi aplicate măsuri alternative de reducere a costurilor, printre care:

  • creșterea vârstei de pensionare pentru militari

  • reducerea sporului de doctorat în învățământ

  • introducerea salarizării în funcție de performanță în spitale

  • un nou sistem de clasificare a unităților sanitare

Economiile salariale realizate de ministere în 2025 vor fi luate în calcul la atingerea țintei totale de reducere.

Schimbări majore privind secretul fiscal și schimbul de date

Proiectul restrânge lista informațiilor considerate secret fiscal, eliminând protecția pentru date precum identitatea contribuabililor, natura și cuantumul obligațiilor fiscale sau detalii despre venituri și bunuri.

Scopul declarat este creșterea transparenței și facilitarea controalelor fiscale.

Totodată, ANAF va transmite autorităților fiscale locale informații extinse, inclusiv date primite de la notari despre tranzacțiile cu imobile și autovehicule, pentru o mai bună valorificare fiscală.

Noi reguli la cumpărarea de case, terenuri și mașini

La transferul dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor sau vehiculelor, cumpărătorii vor trebui să dovedească plata tuturor obligațiilor fiscale locale.

Această obligație se va face prin certificatul de atestare fiscală sau verificare electronică directă în sistem. Actele încheiate fără îndeplinirea acestei condiții pot fi declarate nule de drept.

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări va oferi servicii electronice prin care va putea fi verificată situația fiscală a vânzătorilor și cumpărătorilor în tranzacțiile cu vehicule. Această situaţie este valabilă şi în situaţia în care un contribuabil radiază din circulaţie un mijloc de transport.

Proiectul introduce o măsură controversată: reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere va fi posibilă doar dacă șoferul dovedește că și-a achitat toate datoriile către bugetul local, inclusiv amenda care a generat sancțiunea. Pentru persoanele fără domiciliu în România, va fi necesară doar plata amenzii respective.

Neplata amenzilor poate duce la suspendarea temporară a dreptului de a conduce, ca mecanism de recuperare a creanțelor.

„Aceste modificări au fost introduse pentru a încuraja şi facilita regularizarea situaţiei contravenienţilor, oferindu-le o motivaţie suplimentară de a-şi achita toate datoriile către bugetul local”, se arată în nota de fundamentare.

Proiectul aduce modificări și la procedurile de verificare a cunoștințelor rutiere și la condițiile de redobândire a permisului după suspendare. Șoferii își pot relua dreptul de a conduce după suspendare, cu excepția situațiilor în care sancțiunea a fost aplicată din cauza neplății amenzilor contravenționale.

„Astfel, conducătorii auto pot relua dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie, cu excepţia cazurilor în care dreptul a fost suspendat de o autoritate locală din motive legate de neplata amenzilor contravenţionale. În cazul în care titularul permisului de conducere nu are domiciliul în România, acesta prezintă dovada achitării doar a amenzii aplicate pentru săvârşirea contravenţiei care a determinat suspendarea dreptului de a conduce. Aceasta înseamnă că neachitarea amenzilor poate duce la suspendarea temporară a dreptului de a conduce, ca măsură de presiune pentru recuperarea creanţelor", conform documentului.

Jocuri de noroc pe raza unei localităţi, numai cu acordul autorităţilor locale

Proiectul de OUG privind reforma administraţiei publice stabileşte un rol activ pentru autorităţile locale în reglementarea jocurilor de noroc pe teritoriul lor. Astfel, operatorii vor fi obligaţi să solicite în prealabil acordul primăriei şi să obţină o autorizaţie anuală de funcţionare emisă de autoritatea locală în raza căreia îşi desfăşoară activitatea.

În exercitarea acestei competenţe, autorităţile locale vor putea aproba sau respinge solicitările în funcţie de priorităţile de dezvoltare locală, planificarea urbană, protecţia ordinii publice şi a sănătăţii comunităţii, potrivit notei de fundamentare.

"Prin hotărâre a consiliului local se introduce posibilitatea expresă de delimitare a zonelor în care aceste activităţi pot fi desfăşurate şi de stabilire a cuantumului taxei locale datorate pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, calculată în funcţie de suprafaţa spaţiului în care urmează să se desfăşoare activitatea. De asemenea, se stabileşte şi termenul pentru plata taxei locale anuale de către operatorul economic, respectiv 30 de zile de la emiterea autorizaţiei de funcţionare. Operatorii economici trebuie să obţină autorizaţia anuală de funcţionare eliberată de autorităţile administraţiei publice locale pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea şi să plătească taxa locală după expirarea autorizaţiei valabile de exploatare a jocurilor de noroc deja eliberată de Comitetul de Supraveghere al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc", se arată în document.

Măsura are şi o valoare normativă de descurajare a extinderii necontrolate a jocurilor de noroc, în special în localităţi mici, zone defavorizate sau cartiere vulnerabile social, unde acest fenomen este corelat cu accentuarea inegalităţilor, apariţia dependenţelor patologice, scăderea calităţii vieţii şi slăbirea coeziunii comunitare.

Proiectul de OUG privind administraţia publică, în forma agreată de coaliţia de guvernare, a fost publicat miercuri în consultare publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri