Reforma pensiilor militare: Guvernul analizează două vârste de pensionare și majorarea soldelor. Radu Miruță explică impactul bugetar

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 29-01-2026 11:50

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Guvernul are în vedere modificarea regulilor de pensionare pentru cadrele militare, prin introducerea a două praguri de vârstă: 60 și 65 de ani. Scenariul este analizat de autorități ca măsură de reducere a cheltuielilor bugetare, în contextul presiunilor tot mai mari asupra finanțelor publice.

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a explicat că ieșirea simultană la pensie a unui număr mare de militari ar avea un impact negativ asupra bugetului.

„Dacă 4000 de oameni astăzi merg la pensie, Ministerul Apărării va plăti 4000 de pensii în plus și va plăti și 4000 de salarii pentru cei pe care îi va angaja în locul celor care pleacă la pensie. Deci va avea o cheltuială dublă, dându-le niște bani în plus”, a declarat ministrul, la Euronews.

Majoritatea militarilor aleg să rămână în activitate

Potrivit lui Radu Miruță, aproximativ 75% dintre militarii care îndeplinesc condițiile de pensionare aleg să continue activitatea, chiar și fără stimulente financiare suplimentare.

Ministrul a precizat că nu intenționează să forțeze ieșirea la pensie a cadrelor militare și că acest comportament arată că mulți consideră mai avantajos să rămână în sistem.

Planuri pentru creșterea soldelor

În paralel cu discuțiile despre vârsta de pensionare, ministrul Apărării susține ideea majorării soldelor pentru militari, ca măsură de menținere a personalului în activitate și de creștere a atractivității carierei militare.

Oficialul consideră că stimularea financiară ar putea reduce presiunea pe sistemul de pensii militare și ar contribui la stabilitatea personalului din armată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri