Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reforma pensiilor speciale, 'linia roșie' din PNRR. Ministrul Boloș: 'Este foarte dură Comisia'

romania ue comisia europeana

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, afirmă că nerealizarea unei reforme a pensiilor, care să includă şi aşa-numitele pensii speciale, reprezintă un jalon de tip „linie roşie” în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Ministrul adaugă că în plafonul de 9,4% din PIB asumat de România pentru bugetul de pensii trebuie incluse şi cele de serviciu.

„Este foarte dură Comisia cu orice jalon pe care îl avem de îndeplinit şi primul lucru la care se uită Comisia este partea de sustenabilitate: ce impact bugetar are legea şi ce volum de cheltuieli generează legea după ce se aplică, dar nu de astăzi pe mâine, ci o perioadă îndelungată de timp. (...) Sigur că va fi un moment greu pentru Coaliţie şi pentru ceea ce înseamnă decizia parlamentară pentru că, aşa cum am spus, e pilon de bază pensiile şi reforma pensiilor, a tuturor pensiilor. (...) Noi când am obţinut aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă am obţinut-o cu două condiţii: prima este cea a măsurilor de decarbonizare, deci este limpede că pe acest drum nu putem merge decât înainte şi că orice deviere pe care o avem poate fi sancţionată, inclusiv măsuri de suspendare a PNRR-ului, deci nu este un jalon de joacă. Şi al doilea pilon este cel al pensiilor. Deci, din acest punct de vedere, e foarte multă responsabilitate şi în decizia pe care o va adopta Parlamentul pentru că fiind un jalon de tip red line va fi urmărit şi este urmărit îndeaproape de Comisia Europeană şi nu se va sfii să ne critice Comisia dacă jalonul nu este dus la bun sfârşit. Sunt jaloane pentru care decizia poate fi luată de suspendare a PNRR-ului, dar să sperăm că nu ajungem în această situaţie”, a afirmat ministrul Marcel Boloş miercuri seară, la Europa FM, potrivit news.ro.

Boloş a arătat că plafonul de 9,4% din PIB asumat pentru bugetul de pensii de România este unul „nedrept”, argumentând că acest procent include şi pensiile acordate în baza unor legi speciale.

„Acel 9,4% a fost stabilit în condiţiile în care doar sistemul public de pensii cu partea de pensii bazate pe contributivitate a fost luată în considerare. Or, acum Comisia spune: nu, luaţi toate categoriile de cheltuieli, inclusiv pensiile speciale, pentru a stabili acest plafon ceea ce încurcă foarte mult socotelile, pentru că una fost ca şi direcţie stabilită, la momentul la care s-a făcut negocierea pentru PNRR şi alta este situaţia acum, când noi, în acel plafon de 9,4 trebuie să adăugăm adiţional cheltuieli cu pensiile speciale şi vă daţi seama, totuşi ce valoare au şi ce volum că ele sunt cheltuială însemnată”, mai spune ministrul Proiectelor Europene.

El adaugă că în PNRR există posibilitatea „de a ajusta anumite jaloane şi ţinte care ţin de circumstanţe obiective”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.