Râul Bega îşi va redescoperi poveştile pentru cei care doresc să i le cunoască, în perioada 12-14 septembrie, la Timişoara, în cadrul evenimentului "Regata Bega", care vorbeşte despre istoria şi conexiunile lui ca spaţiu viu şi, deopotrivă, cultural şi social, potrivit Agerpres.
Cea de-a treia ediţie a "Regatei Bega", organizată de Asociaţia Culturală Ecluze (ACE), continuă proiectul ediţiilor anterioare, când mai multe ambarcaţiuni din Serbia au traversat frontiera pe apă şi au ajuns în inima oraşului municipiului. Traseul simbolic pe apă între Zrenjanin şi Timişoara, realizat în contextul unei frontiere deschise temporar pentru navigaţie de agrement, a generat emoţie, vizibilitate şi dialog între comunităţi, arată, marţi, un comunicat al ACE.
În prima seară a "Regatei Bega", de la ora 18:00, oaspeţii din Serbia sunt din nou aşteptaţi, la bordul propriilor ambarcaţiuni, care vor ancora în zona podului Mihai Viteazu, unde va fi amenajat un punct provizoriu de acostare. Sosirea lor deschide oficial Regata şi marchează continuarea unei colaborări transfrontaliere bazate pe prietenie, curiozitate şi respect pentru râul care leagă Timişoara de Europa.
Sâmbătă, 13 septembrie, malurile devin spaţiu de celebrare prin muzică.
"Acum 30 de ani, tot pe malurile Begăi, sub poduri sau pe bordurile de beton, ne adunam din cartiere să ascultăm muzică, să împărţim o bere şi să visăm. Atunci am început să înţelegem de ce râul acesta ne adună pe toţi. Atunci s-au născut primele visuri despre ecluze redeschise, despre călătorii pe bărci, despre o Timişoara care comunică cu lumea, pe apă. Tot atunci, Implant pentru Refuz începea să scrie istorie în rock-ul românesc", punctează organizatorii.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Ecluze, fondată în 2025 de către D Proiect, Club D'arc şi Asociaţia Suporterilor Timişoreni Druckeria, cu scopul de a activa cultural malurile Begăi, de a valorifica patrimoniul local şi de a reconecta Timişoara cu apele din care s-a născut.
Regata Bega vine cu 'Oameni, bărci şi poveşti'-eveniment dedicat redescoperirii râului care leagă comunităţi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

203
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
203

5
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
5

3
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
3

7
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
7

3
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
3

8
Fostele fabrici orădene şi patrimoniul industriei uşoare, readuse în atenţia publicului
8

2.036
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.036

6.839
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
6.839

34
Artemis 2: Ziua de joi este hotărâtoare pentru succesul misiunii spre Lună
34

13
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): Simulările sunt o radiografie de moment; ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului
13

14
USAMV şi The Donkey Sanctuary, într-un parteneriat dedicat medicinei măgarului
14

41
O inscripție greacă misterioasă ar putea dezvălui existența unui templu pierdut sub Marea Moschee
41

13
Rockerul Bruce Springsteen își începe turneul politic la Minneapolis
13
















Comentează