Premium
Carisma, în sens științific adică sociologic, este capacitatea cuiva de a proiecta ochii celor din jur convingerea că are unele „abilități” extraordinare.
Cel mai simplu este la figurile religioase și la magi. Aceștia au, se presupune, abilități date de relația cu Dumnezeu ( cum ar veni, har) sau cu alte forme de supranatural. Într-o societatea laică se poate adeseori verifica carisma cuiva folosind metafore. Poți sa spui de cineva că a fost atins aripa unui înger, sau ca rezolvă problemele ca prin magie? Atunci este vorba de carismă.
În acest sens sociologic, termenul carismă este integrat destul de prost în limbă, cel puțin în română. X are carismă dacă W, Y și Z cred în harul său. Nu este de mirare că, în limbajul comun, este folosit ca substitut pentru persuasiune. Dar sociologiei nu îi pasă cum ajunge cineva să proiecteze imaginea de om extraordinar. Zice lumea târg ca har? Sociologul zice că ai carismă.
Mai multe personalități carismatice au avut nevoie de oratori pe lângă ei care să le pună în evidență carisma. Moise
l-a avut pe Aaron, Daenerys Targaryen pe preoții focului, iar acest „bursuc” este promovat de un vlogger pe Youtube.
Aproape că renunțasem să mai insist pe aceste diferențe când a venit ultimul episod din al șaselea sezon din Urzeala Tronurilor. În acesta, proclamarea lui Jon Snow ca Rege în Nord (King in the North). Iar această proclamare este un act carismatic... ca la carte.
Titlul în sine este carismatic: Rege în Nord și nu Rege al Nordului, sugerează puțin că influența sa nu depinde de teritoriile controlate ci se întinde peste tot pe unde se exercită fascinația numelui Stark. Contribuie la mistică și că este proclamat de o copiliță (Lady Mormont).
Și mai important însă este că el nu cere tronul (vorba vine, Casa Stark nu deține un tron fizic). Snow este pus rege datorită calităților sale extraordinare. Mai bine spus el este recunoscut rege. Lady Mormont nu cere consimțământul celorlați lorzi și nici măcar nu cere părerea lui Snow. „Casa Mormont nu cunoaște alt rege decât Regele din Nord, al cărui nume este Stark”, spune ea și cu asta practic a încheiat discuția.
Da care sunt calitățile extraordinare ale lui Snow, care îl fac să fie îndrăgit de nordicii din serial și de fanii serialului deopotrivă? Orice minimă analiză arată că acestea nu prea sunt. Da, atragerea „sălbaticilor” dincoace de zid a fost o mișcare bună dar în rest? Carierea lui Jon Snow este produsul unor oameni mai inteligenți decât el. Jeor Mormont se sacrifică, Mance Rayder îi lasă viața, Stannis Baratheon îl salvează de la o primă înfrângere, Melisandra îl readuce la viață și Degețel îl salvează de la altă înfrângere.
De la un punct încolo, toate aceste evenimente creează o imagine mesianică în care nu Snow se supune sorții ci soarta se supune lui Snow. Da, Neluțu Omăt nu prea știe nimic, dar el este probabil unul dintre cei despre care profeția spune că va călări dragonii, deci... asta e.
În înțelegerea carismei, ca și în alte aspecte politice, nu contează care sunt calitățile unui lider ci care cred cei din jur că sunt calitățile.
Astfel, ajungem într-un târziu, la Nicușor Dan. Campania sa la locale nu a fost mai proastă decât a partidelor clasice, ba chiar a fost mai bună decât a PNL. Totuși, i se poate reproșa în mod legitim lipsa de organizare, discursul uneori lipsit de inspirație sau lipsa de idei în ceea ce privește guvernarea locală. Nu contează! ca și Jon Snow, Dan realizează „ca prin magie” fapte extraordinare. El nu mai este doar el însuși ci, pentru adepții săi, împlinirea profeției ca om avea o Românie curată condusă de oameni frumoși.
Prin aceasta, Dan este carismatic. În jurul său este proiectată o aură. Nicușor nu este primar al Bucureșțiului, căci nu a câștigat acest post. Dar, în mințile și inimile unora din adepți, el este rege în București.
