Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Regele Mihai I al României va avea o statuie din bronz la Sinaia

Agerpres
regele mihai

Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu, primarul oraşului Sinaia Vlad Oprea şi Augustin Ioan, preşedinte al Asociaţiei pentru Patrimoniul Regal Peleş, au semnat marţi un protocolul de colaborare în vederea realizării şi amplasării statuii Regelui Mihai I al României în oraşul Sinaia, potrivit unui comunicat transmis News.ro.

„Anul viitor se vor împlini 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai al României şi este o responsabilitate pentru Ministerul Culturii să marcheze acest moment prin intermediul unui parteneriat cu Asociaţia pentru Patrimoniul Regal Peleş şi cu oraşul Sinaia. Ţin să precizez că acest protocol de colaborare vine ca urmare a îmbunătăţirii relaţiei cu Casa Regală, încă din prima lună a guvernării liberale. Aşa cum am mai menţionat, parteneriatele cu administraţiile locale sunt esenţiale pentru revitalizarea spaţiului cultural, dar şi o soluţie pentru promovarea şi valorificarea patrimoniului”, a declarat Bogdan Gheorghiu.

Durata protocolului se stabileşte pentru perioada 2020 - 2024 şi, conform acestuia, oraşul Sinaia va pune la dispoziţie Asociaţiei pentru Patrimoniul Regal Peleş şi Ministerului Culturii amplasamentul şi soclul pentru montarea statuii Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, amplasament situat pe domeniul public al oraşului Sinaia, respectiv pe Bulevardul Carol I, pe Esplanada Şcolii George Enescu.

„Sinaia este legată de Familia Regală a României, iar inima şi centrul regalităţii în România este Sinaia. În urmă cu 12 ani, am avut bucuria de a-l întâmpina, chiar în acest loc, pe Majestatea Sa Regele Mihai, cu ocazia reîntoarcerii lui acasă, în Sinaia, după mai bine de 60 ani. Memoria Regelui Mihai va fi mereu vie în inima sinăienilor. Mă bucur că în parteneriat cu Asociaţia Patrimoniului Regal Peleş şi Ministerul Culturii reconstituim patrimoniul cultural sinăian şi că anul viitor vom expune statuia Regelui Mihai I al României în centrul oraşului, cu ocazia centenarului naşterii acestuia la Castelul Foişor. Mă bucur că de astăzi, a fost demarat proiectul de reabilitare al traseelor istorice de pe Domeniul Regal Peleş, prin care vom revitaliza cele mai speciale zone de belvedere din Munţii Bucegi. Prin acest proiect 7 km de alei şi drumuri pietruite, vor oferi turiştilor şi sinăienilor oportunitatea de a descoperi sau redescoperi Domeniul Peleş şi traseul montan care duce până la Stâncile Franz Joseph”, a spus Vlad Oprea, edilul din Sinaia.

În baza aceluiaşi protocol, Asociaţia pentru Patrimoniul Regal Peleş se obligă să asigure finanţarea pentru susţinerea concursului internaţional de proiecte în vederea alegerii artistului care va realiza statuia Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, va pune la dispoziţie toate actele necesare obţinerii Certificatului de urbanism şi a Autorizaţiei de construire, în vederea amplasării Statuii Majestăţii Sale Regele Mihai I al României. Se obligă şi să prezinte Familiei Regale proiectul statuii Majestăţii Sale Regele Mihai I al României.

În acelaşi timp, Ministerul Culturii va sprijini Asociaţia pentru Patrimoniul Regal Peleş cu scopul de a realiza documentaţiilor necesare organizării concursului internaţional de proiecte, precum şi cele necesare Primăriei pentru obţinerea Certificatului de urbanism şi a avizelor necesare pentru emiterea Autorizaţiei de construire, în vederea amplasării Statuii Majestăţii Sale Regele Mihai I al României.

Ministerul Culturii va întreprinde toate demersurile necesare identificăriii fondurilor pentru finanţarea lucrărilor necesare realizării statuii din bronz, asigurării transportului şi amplasării acesteia pe soclul realizat de Primăria Sinaia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.