Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Regele Spaniei face apel la respectarea 'principiilor morale şi etice' în plin scandal care-l vizează pe tatăl său Juan Carlos

teleSUR
regele felipe

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a făcut apel joi, în discursul de Crăciun, la respectarea "principiilor morale şi etice", o aluzie la scandalurile care îl vizează pe tată său Juan Carlos, scrie AFP, potrivit news.ro.

"Deja în 2014, la întronizarea mea, în faţa Parlamentului, m-am referit la principiile morale pe care cetăţenii le aşteaptă de la noi. Principii care ne privesc pe toţi, fără excepţie, şi care prevalează asupra tuturor consideraţiilor de orice natură, inclusiv personale sau familiale", a declarat monarhul.

"În acord cu convingerile mele, acest lucru a coincis mereu cu felul în care mi-am conceput responsabilităţile ca şef al Statului în spiritul reformei care mi-a inspirat domnia din prima zi", a adăugat el.

Acest scurt pasaj a fost singura referire a lui Felipe al VI-lea la tatăl său, niciodată numit în discurs, care s-a exilat în august în Emiratele Arabe Unite şi face obiectul a trei anchete judiciare.

Difuzată în fiecare an la televiziune, această alocuţiune era foarte aşteptată după un an dificil pentru imaginea monarhiei spaniole, dublată de grava criză economică şi socială provocată de pandemia de Covid-19.

În martie, în faţa indiciilor despre existenţa unei averi ascunse a lui Juan Carlos în străinătate, Felipe al VI-lea a renunţat la moştenirea tatălui său şi i-a retras indemnizaţia anuală, estimată la aproape 200.000 de euro.

Citește și: Fostul militar britanic Lishman INTRĂ iar sub TUNUL DIICOT, după dosarul Ayahuasca - Este anchetat într-un nou dosar pentru evaziune și spălare de bani

Juan Carlos a achitat la începutul lui decembrie 678.393 de euro cu scopul de a încerca să evite acuzaţii pentru spălare de bani în cadrul unei anchete privind folosirea de conturi bancare pe numele unui antreprenor mexican şi a unui ofiţer spaniol al Forţelor Aeriene.

Două alte anchete îl vizează pe fostul rege, care a domnit din 1975 şi a abdicat pe fondul scandalurilor în 2014.

Una dintre acestea vizează să stabilească dacă a primit comision în cadrul atribuirii unei firme spaniole contractul pentru construcţia unei căi ferate de mare viteză în Arabia Saudită, în 2011.

În centrul acestui caz figurează un virament de 100 de milioane de dolari către Juan Carlos, potrivit cotidianului elveţian La Tribune de Genève, primiţi în 2008 de fostul rege saudit Abdallah într-un cont din Elveţia.

Cealaltă anchetă a fost deschisă după un raport al serviciului de prevenire a spălării de capital şi încredinţată Tribunalului suprem, singurul abilitat să judece un fost suveran.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.