Regimul de la Damasc a dezminţit prezenţa de trupe sau activităţi militare ale Rusiei pe teritoriul sirian, după ce americanii şi-au exprimat preocuparea în legătură cu o eventuală angajare a Moscovei în Siria, aflată în conflict, relatează marţi AFP.
''Nu este absolut nimic adevărat din tot ceea ce se spune în ultimele zile. Nu există forţe ruseşti şi nu are loc nicio activitate militară rusă, nici terestră, nici maritimă, nici aeriană'', a afirmat luni seara ministrul sirian al informaţiilor, Omrane Al-Zohbi, la postul de televiziune Al-Manar, care aparţine Hezbollahului şiit libanez, un aliat al regimului sirian.
''Este vorba de o idee fabricată de către serviciile de informaţii occidentale şi arabe pentru a da impresia că statul sirian a slăbit până în punctul de a cere ajutor direct din partea ţărilor prietene'', a adăugat Al-Zohbi, referindu-se la Rusia, principalul susţinător al Damascului de la izbucnirea revoltei antiregim în martie 2011.
Sâmbătă, secretarul de stat al SUA, John Kerry, l-a contactat telefonic pe omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru a-i aduce la cunoştinţă faptul că Washingtonul este preocupat în legătură cu o eventuală angajare militară a Rusiei în Siria, fapt ce ''ar provoca o escaladare a conflictului''.AGERPRES
Regimul de la Damasc dezminte prezenţa de trupe ruseşti la sol în Siria
București
11°C
Articole Similare

2.235
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.235

48
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
48

1.741
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
1.741

2.361
O nouă alertă pentru NATO: A patra rachetă iraniană a fost interceptată deasupra Turciei
2.361

24
Ambasada SUA din Venezuela îşi reia activităţile după o întrerupere de şapte ani
24

2.442
Iranul ar putea recurge la arme mai periculoase decât rachetele tradiționale: Substanțele toxice provocă epidemii
2.442

46
Viza de Aur în Europa în 2026 - Cum se obține, prețuri și reguli în țări cheie
46

2.053
Iranul nu vrea negocieri: Propunerile de pace ale SUA sunt 'nerealiste, ilogice şi excesive' / Trump amenință cu distrugerea Insulei Kharg
2.053

70
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
70

1.213
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.213

38
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
38

148
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
148

129
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
129
















Comentează