După fuga lui precipitată din Iran, cel mai recent film al său reprezintă propunerea Germaniei pentru o nominalizare la premiile Oscar: o evadare simbolică pentru regizorul Mohammad Rasoulof, care se declară deopotrivă recunoscător şi copleşit că s-a ajuns într-o astfel de situaţie pentru ca arta lui să fie apreciată, informează AFP.
"The Seed of the Sacred Fig", thrillerul său politic filmat clandestin în Iran, i-a încântat pe criticii de specialitate şi a câştigat Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Cannes 2024, informează agerpres.ro.
Însă teocraţia aflată la putere la Teheran a decis ca acest film, ce prezintă povestea unei familii profund afectate de puterea represiunii, să nu fie ales pentru a reprezenta propunerea Iranului la premiul Oscar de anul viitor la categoria "cel mai bun lungmetraj internaţional".
"Este în mod evident de neimaginat ca Republica Islamică Iran să poată să prezinte un astfel de film la premiile Oscar", a declarat Mohammad Rasoulof înainte de lansarea de miercuri a filmului său în Statele Unite. "De fapt, dacă ar fi fost posibil aşa ceva, atunci filmul acesta nu ar fi existat niciodată", a adăugat el.
Germania, ţara în care s-a exilat cineastul iranian, a ales să fie reprezentată de acest lungmetraj în cursa pentru premiile Oscar, iar specialiştii în domeniu susţin că filmul are şanse mari să fie nominalizat.
Pelicula a fost finanţată de companii de producţie din Franţa şi Germania.
"Sunt încântat că Germania a văzut dimensiunea internaţională a filmului şi şi-a deschis larg braţele în faţa lui. Este ca şi cum ar purta o torţă, este un semnal trimis cineaştilor care lucrează sub constrângere în lumea întreagă", a declarat Mohammad Rassoulof.
Însă cineastul iranian a dezvăluit că este marcat de un sentiment "dulce-amar" din cauza acestei situaţii: "Am sentimente destul de contradictorii".
"Presiune"
Acţiunea peliculei se desfăşoară în perioada reprimării mişcării "Femeie, viaţă, libertate" din Iran, când sute de persoane au fost ucise, potrivit ONG-urilor internaţionale.
Filmul spune povestea lui Iman, un judecător de instrucţie al Republicii Islamice Iran, în momentul în care revoltele cuprind societatea iraniană după moartea tinerei Mahsa Amini, arestată la sfârşitul anului 2022 pentru că nu a respectat strictul cod vestimentar impus de autorităţile religioase din această ţară.
Soţia lui, Najmeh, ţine legătura cu cele două fiice rebele ale lor, Rezvan şi Sana, care susţin în secret protestele, dar fără să participe la ele.
La început, Iman este reticent la ideea de a semna ordine de executare a unor manifestanţi, fără nicio dovadă. Însă presiunea regimului creşte şi induce în mintea lui o anumită bănuială faţă de tineri.
Atunci când un pistol care i-a fost încredinţat pentru a se proteja dispare din locuinţa în care trăia, paranoia sa aparentă duce la apariţia unor tensiuni explozive în interiorul familiei sale.
La premiera filmului de la Cannes, Mohammad Rasoulof a dezvăluit că reuşise de curând să fugă din Iran, traversând pe jos regiuni muntoase, pentru a ajunge în Europa.
Cineastul, care petrecuse deja o perioadă în spatele gratiilor, tocmai fusese condamnat la opt ani de închisoare pentru "complicitate împotriva securităţii naţionale", după ce denunţase "corupţia" şi "incompetenţa" autorităţilor iraniene.
Actriţa Soheila Golestani, interpreta personajului Najmeh, se află încă în Iran şi suportă "presiunea cea mai puternică", a reamintit Mohammad Rasoulof.
Potrivit spuselor sale, procedurile judiciare deschise împotriva cineaştilor din ţară s-au accelerat în ultimele săptămâni.
"Iranul îmi lipseşte"
Filmul selectat în mod oficial de Iran pentru o propunere la premiile Oscar din 2025 este "In The Arms Of The Tree". Presa de stat l-a descris ca pe o dramă care arată frumuseţea ţării şi care pune în valoare "autenticitatea familiei iraniene".
Mohammad Rasoulof spune că nu este interesat de filmele "realizate potrivit dictatelor cenzurii iraniene".
"Aceste filme au tendinţa de a fi destul de îndepărtate de realitate. Dacă le priviţi, aveţi impresia că vă insultă inteligenţa", a adăugat el.
Pentru noul său thriller, cineastul îşi asumă anumite influenţe hollywoodiene, care au inspirat în special ultimul act al filmului, intens şi cutremurător.
"Am fost influenţat de două filme: 'Straw Dogs', de Sam Peckinpah, şi 'The Shining', de Stanley Kubrick. Mi-a plăcut cu adevărat să mă joc cu genurile şi să le amestec într-un fel nou", a adăugat el.
Cineastul iranian lucrează în prezent la un film de animaţie despre Abbas Nalbandian, un dramaturg angajat care "a trăit experienţe foarte importante în perioada Revoluţiei iraniene".
Obişnuit să îşi realizeze filmele fără a se afla pe un platou de filmare, pentru a evita astfel cenzura autorităţilor de la Teheran, Mohammad Rasoulof doreşte să ducă la bun sfârşit acest proiect, în pofida exilului său. Situaţia lui reprezintă o realitate pe care nu a acceptat-o încă pe deplin.
"Este foarte greu de realizat că acest lucru durează deja de şase luni. Iranul îmi lipseşte mult", a adăugat el.
Comentează