REGULĂ introdusă într-o mare casă de avocatură din România: Angajații care nu s-au vaccinat, obligați să prezinte un test PCR la 3 zile

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 10-03-2021

Actualizat: 11-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Angajații societății de avocatură Mușat și Asociații, una din cele mai mari din România, vor putea intra în firmă doar dacă sunt vaccinați anti-COVID sau dacă își fac pe cheltuiala proprie un test PCR la fiecare 3 zile, potrivit clujust.ro. Decizia a fost transmisă angajaților de avocatul Gheorghe Mușat, care l-a reprezentat în instanță inclusiv pe președintele Klaus Iohannis:

Citește și: Marcel Ciolacu profețește: momentul în care va pica Guvernul Cîțu

„Dragi colegi,

Sunt înștiințat că cca. 20 de avocați din firmă nu s-au programat pentru vaccinare COVID-19 și nici nu au în vedere o programare în viitorul apropiat (deși noi, avocații, avem prioritate la vaccinare).

Înțelegem să vă respectăm opțiunea, însă doresc să vă informez că începând cu 15 aprilie a.c. toți avocații care nu s-au vaccinat vor fi obligați ca la venirea în firmă să prezinte un test negativ PCR la fiecare trei zile. Inutil să adaug că aceste teste vor fi făcute pe cheltuiala fiecărui avocat în cauză.

Atrag atenția că această măsură va fi aplicabilă și personalului non-legal, începând cu 15 mai sau 1 iunie (în funcție de programările disponibile pentru vaccinare în etapa 3).

Cu urări de sănătate”, a transmis Gheorghe Mușan – managing partner in e-mail., potrivit sursei citate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri