PSG a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Reims, în etapa a V-a a campionatului Franţei, Ligue 1, potrivit news.ro.
Icardi a marcat golurile, în minutele 9 şi 62, din pasele lui Mbappe.
În urma acestui rezultat, al treilea succes consecutiv al campioanei Franţei, PSG a urcat pe locul 7 în clasament, cu nouă puncte. Reims este pe locul 19, penultimul, cu un punct.
Ierarhia este condusă de Rennes, cu 13 puncte, echipă urmată de Lille, cu 11 puncte, şi de un grup de patru echipe cu câte 10 puncte, Saint-Etienne, Montpellier, AS Monaco şi Lens, despărţite de golaveraj.
Comentează