Ludovic Orban, preşedintele PNL, afirmă că nu există motive de remaniere în acest moment, iar o asemenea decizie nu mai poate fi luată doar de Cîţu, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Vlad Voiculescu, ci este nevoie de o decizie a coaliţiei.
"Nu există niciun motiv să se discute despre remaniere. În ceea ce mă priveşte, în calitate de preşedinte al PNL, sunt mulţumit de activitatea miniştrilor liberali, indiferent dacă au fost sau nu în poză (poza de la lansarea candidaturii lui Cîţu la preşedinţia PNL, n.r.). Eu nu mă ghidez după poze. Nu mi se pare înţelept şi potrivit să vorbim despre remanieri, nu există un temei solid cum a fost în cazul Voiculescu. Există un statut al PNL, domnul prim-ministru atunci când a fost desemnat prim-ministru a fost votat în Biroul Politic Naţional.
În ceea ce priveşte coaliaţia, în urma crizei generate de remanierea domnului Voiculescu, a fost adoptat un act adiţional. În general lumea funcţionează după reguli, iar regulile trebuie respectate. Nimeni nu neagă dreptul premierului de a propune revocarea unui ministru. Pe de altă parte, în afară de Constituţie există un acord al coaliţiei. Noi mai avem un statut al PNL, pentru că în privinţa miniştrilor PNL, premierul şi miniştrii trebuie să respecte statutul. Nu a existat nicio discuţie pe această temă", a declarat Orban, marţi, la Parlament.
Comentează