Premium
Remus Pricopie, rectorul SNSPA și fost ministru al Educației, vorbește într-un editorial semnat în Adevărul.ro despre „Golanul util” în politică. El descrie prototipul politicianului actual
„Există o specie de politicieni a căror evoluţie „în carieră” se bazează strict pe capacitatea lor de a nu face nimic specific, dar care pot face O R I C E este nevoie, în momente cheie. Trebuie să recunoaştem că nu oricine este capabil de aşa ceva!
Trebuie să ai o anumită arhitectură (i)morală – adică una schimonosită rău de tot – pentru ca ceea ce spui luni să nu mai fie valabil şi chiar să „combaţi” marţi, iar joi să te fotografiezi cu cel pe care miercuri îl considerai în totală opoziţie cu „valorile tale”.
Vineri, sâmbătă şi duminică sunt zile de încasare a dividendelor pentru munca din timpul săptămânii şi de prezentare a disponibilităţii de a „presta noi servicii” pentru alţi clienţi, imediat ce începe o nouă săptămână de lucru. Această specie poate fi catalogată sub numele „golan util”. Paragraful de mai sus, din păcate, nu este o glumă sau o tuşă caricaturală a unei scene din Caragiale. Este modul în care se face politică în România de ceva ani, chiar decenii, şi, într-un fel, cauza instabilităţii politice de la noi şi a lipsei de progres.
După alegeri, principala prioritate a multora dintre cei votaţi nu este cum să construiască politici publice, în interesul cetăţenilor, în cazul celor care formeză guvernul, respectiv cum să acţioneze, din opoziţie, într-o manieră constructivă, tot în interesul cetăţenilor, în cazul celor care nu au ajuns – de această dată – la butoanele puterii, ci cum să apeleze la serviciile unor [sau să se transforme chiar ei în] „golani utili”, de tipul celor descrişi mai sus, capabili, pentru „un preţ corect”, să schimbe mersul firesc al unei decizii politice. Acest fenomen este întâlnit nu numai în lupta clasică putere-opoziţie, ci chiar şi în interiorul aceluiaşi grup / partid politic.
Oriunde este un „scaun” care gestionează resurse, se declanşează imediat o luptă pentru a-l disloca pe deţinătorul acelui „scaun”. Câştigă, de regulă, cel care reuşeşte să coaguleze în jurul său serviciile unui număr cât mai mare de „golani utili”.
„Golanul util” NU este întotdeauna o figură ştearsă, o persoană al cărui nume nici nu-l poţi menţiona. Avem în istoria politică recentă şi „golani utili” care au evoluat de la stadiul de „anonimi” la cel de „vedete politice”. Şi aşa ajung, cei din a doua categorie, să se îndrăgostească ... de ei, să creadă că nu sunt simpli participanţi la actul politic, ci chiar esenţa politicii. Boală veche, pacienţi noi!
Aceşti „pacienţi” sunt prezenţi pe toate canalele de televiziune, au poziţii în Parlament sau / şi în guvern, ne dau lecţii de „înţelepcine politică” şi au pretenţia să fie respectaţi şi ascultaţi, invocând chiar faptele lor de arme – „eu am făcut acest guvern”; „în acest birou s-a negociat actuala formulă guvernamentală”; „fără mine – adică fără trădarea mea !!! – nu ajungeaţi la guvernare” etc. – fapte care, într-o societate normală, ar fi blamate, nu (auto)clamate. În fond, aceasta este principala cauză a involuţiei noastre politice. Nu mai există competiţie de idei, ci competiţie de trădări. Trădarea a devenit scurtătura către beneficii politice personale imediate, în detrimentul interesului public şi – sfidător – chiar în văzul lumii.
Dacă facem o listă – putem să o numim T O P 10 GOLANI UTILI –, o să descoperim următoarele:
Toţi au un profil educaţional chestionabil – ceva de tipul „Frauda Cum Laude”, cum foarte inspirat a definit Mihaela MIROIU, profesoară universitară la SNSPA, acest „model”, în urmă cu câteva zile;
Toţi au un „cazier politic” important – adică au trădat de nenumărate ori; În lungul şir al trădărilor, au reuşit să-şi asigure poziţii politice importante în (noul) partid, Parlament, Guvern. S-au înfiinţat chiar comisii speciale, evident, fără rost, numai să nu fie lăsat „golanul util” fără (o nouă) funcţie, (o nouă) maşină şi (o nouă) secretară;
Dincolo de poziţiile obţinute, o să vedem sume importante de bani alocate către instituţiile / organizaţiile pe care le controlează „golanul util”;
Periodic, „golanul util” are pretenţia să-i fie recunoscute meritele în mod public (decoraţii, distincţii, funcţii onorifice, diplome, coroniţe, articole plătite, interviuri aranjate, like-uri pe FB, linguşeli etc., orice, numai „recunoaştere publică” să fie). Evident, profilul „golanului util”, un fel de virus al politicii de astăzi, trebuie studiat cu mai multă atenţie, pentru a limita efectele negative asupra societăţii. Ca orice virus nou, nu neapărat prin structură, ci prin forma de manifestare sau amploarea efectelor, poate avea urmări devastatoare.
Noile mutaţii, care au evoluat pe fondul sistemului imunitar social precar al secolului al XXI-lea, au făcut ca acest virus să se multiplice atât de tare, încât vedem efectele de la nivelul organizaţiilor locale de partid sau mica administraţie de stat, până la primării de mari oraşe, ministere, guvern, Parlament. Din acest motiv, fără acţiuni de imunizare socială, „golanul util” este pe punctul să distrugă orice discuţie despre valori, standarde, interes public, bine comun.
Dar, mai grav, „golanul util” distruge speranţa tinerilor, care, în procesul de formare, sunt ghidaţi după preceptele meritocraţiei, invalidate, însă, zi de zi, de toţi cei care – şi sunt din ce în ce mai mulţi – ne conduc fără dileme morale. Nu există societate care să nu se confrunte cu probleme. Nu există societate care să aibă oameni politici / lideri perfecţi.
Există însă societăţi care încearcă să găsească soluţii la probleme, prin promovarea unor lideri oneşti, responsabili, care acţionează după o grilă morală, în care găsim cel puţin dimensiunea bunului simţ şi cea a transparenţei. Cu oameni oneşti, există viitor. Iar România are mulţi oameni oneşti. Este însă nevoie de acţiuni coerente, ale noastre, ale cetăţenilor, pentru a ne vaccina împotriva „golanilor utili”, ceea ce înseamnă, de fapt, acţiune critică, publică, de fiecare dată când un „golan util” apare pe scenă. Numai în acest mod ne întărim organismul social, pentru a fi capabil să facă faţă oricărei provocări”, se arată în analiza lui Remus Pricopie.
