DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Renate Weber, greu de revocat - Visul PNL şi USR de a pune mâna pe Avocatul Poporului, spulberat de lege şi jurisprudenţa CCR

Inquam Photos / Octav Ganea
renate weber

Revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, dorită cu ardoare de liderii PNL şi USR, poate rămâne în stadiul de "vis politic", procedura fiind una greu de realizat în condiţiile legii şi ale jurisprudenţei CCR.

Comisiile juridice din Camera Deputaților și Senat au termen de două săptămâni pentru a întocmi raportul privind revocarea actualului Avocat al Poporului, Renate Weber, a anunțat marți președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban. La rândul său, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că partidul va ataca la CCR o eventuală hotărâre de revocare a Avocatului Poporului, dar a anunțat că va sesiza și instituțiile europene.

Numită Avocat al Poporului în iunie 2019, pe un mandat de 5 ani, Renate Weber nu poate fi revocată din simple considerente politice, deşi PNL şi USR au majoritatea în Parlament alături de UDMR. Motivele de revocare sunt expres şi limitativ prevăzute în articolul 9, alin. (2) al Legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului:  "Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului."

Împotriva revocării arbitrare şi pentru înlăturarea din funcţie doar în caz de încălcare a legii şi a Constituţiei s-a exprimat şi Curtea Constituţională, în Decizia nr. 80/2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituției României.

"Curtea reține că, printre cauzele de încetare a mandatului Avocatului Poporului înainte de termen, ar trebui să se regăsească și revocarea. Cel puțin teoretic, nu poate fi exclus riscul ca persoana numită în funcția de Avocat al Poporului să abuzeze de prerogativele pe care Constituția și legea i le conferă, să le deturneze de la finalitatea lor legală ori să nu le îndeplinească în mod corespunzător și astfel să încalce grav valorile și principiile constituționale. Eliminarea posibilității Parlamentului de a revoca din funcție persoana care, în exercitarea mandatului de Avocat al Poporului, se dovedește că a acționat contrar Constituției și legii ar fi inacceptabilă și incompatibilă cu valorile fundamentale ale statului român enunțate în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. Desigur, situațiile în care poate interveni revocarea trebuie individualizate cu precizie la nivelul legii, iar procedura care urmează să fie respectată în această situație trebuie, de asemenea, stabilită prin norme lipsite de orice echivoc, astfel încât să fie evitat riscul unei revocări arbitrarii. Ca atare, Curtea Constituțională recomandă reglementarea cauzelor de încetare a mandatului Avocatului Poporului înainte de termen prin legea de organizare și funcționare a instituției, cu includerea printre acestea și a revocării", se arată în considerentele deciziei CCR.

PNL şi USR îi reproşează Avocatului Poporului că a acţionat tocmai în litera şi spiritul Constituţiei. Renate Weber a făcut în cursul anului 2020 mai multe demersuri menite să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor pe fondul măsurilor restrictive adoptate de Guvern. În plus, politicienii îi reproşează Renatei Weber că nu a asistat nepăsătoare în momentul în care s-a încercat supraimpozitarea pensiilor de serviciu într-o manieră vădit neconstituţională. În Parlament, reprezentanţii puterii vor avea însă dificultăţi să motiveze legal revocarea, având în vedere prevederile legale şi cele din jurisprudenţa CCR. În fapt, cele două partide sunt cele care doresc să detureze Avocatul Poporului de la menirea sa constituţională, prin numirea unei persoane care să nu mai pună la îndoială acţiunile Guvernului şi ale majorităţii parlamentare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.