Replica președintelui PNL București la afirmațiile primarului general al Capitalei în cazul noului Spital municipal

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 17-01-2018

Actualizat: 17-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: arhiva personala

”Pentru ca dna Primar General a făcut public, în stilul bine cunoscut, manipulativ, declarații incorecte în ceea ce mă privește, ca președinte al PNL București, consider că sunt utile clarificări.

1. În primul rând, nu sunt de acord cu dna primar nicidecum doar pentru a mă opune politic, ci pentru că ceea ce face dna Primar, foarte des, nu are logică administrativă.
Dna Primar General amintește că am susținut în campania electorală un spital municipal și acum insinuează că mă opun. Acesta este genul de manipulare pe care dna Firea o folosește fuguța, de câte ori nu are argumente. Proiectul spitalului municipal pe care l-am susținut în campanie era o idee clară și simplă, nu era un proiect imobiliar care să folosească celor cu interese imobiliare în zonă, până să folosească bucureștenilor, așa cum face dna primar acum.

2. Ideea de dezvoltare urbană a dnei primar Firea: spital lângă aeroport este aiuristică. Bucureștenii trebuie să aibă pentru spitalul municipal o locație centrală, ușor accesibilă, unde ambulanțele să ajungă în timp util pentru salvarea de vieți omenești. Oare cum vor ajunge la un spital în Pipera, traversând tot centrul și ieșind pe artere foarte aglomerate în fiecare zi, într-o zonă recent declarată de autoritățile europene ca fiind fără facilitați suficiente de transport?
Zona Pipera este deja extrem de aglomerată, blocându-se  pur și simplu la orele de vârf, mai ales în condițiile în care Primăria Capitalei nu este în stare să realizeze lărgirea străzii Fabrica de Glucoză.

3. Eu susțin proiectele utile, ceea ce nu susțin este incompetența. Un exemplu concret: achiziția de mijloace noi de transport în comun. Am susținut intenția actualului primar, încă de la începutul mandatului său. Asta până când dna Firea și echipa sa au dovedit că nu sunt în stare nici măcar să completeze datele corecte pentru organizarea licitației și au abramburit toată achiziția.
Așa s-a ajuns ca RATB să anunțe că aduce, în acest an, doar 15 ! - cinsprezece ! - mijloace noi de transport în comun, la o flotă de 1200 vehicule, într-un oraș sufocat de trafic, cu peste 2 milioane de locuitori.

PNL susține proiectele necesare pentru București și a dovedit asta în mod repetat, prin votul din CGMB.
Ce nu susține PNL București este incompetența, lipsa de sens și acțiunile administrative aiuristice, dar bine țintite pe interesele unor băieți deștepți. Vedeți cazul taxiurilor: interzicerea aplicațiillor și înlocuirea lor pentru cu dispecerate. Acesta este cel mai recent exemplu care dovedește o acțiune administrativă aiuristică.”, susține președintele PNL București într-un comunicat de presă remis redacției.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri