Premium
Cristian Tudor Popescu a fost demis de Digi24, după ce acesta a lansat, de mai multe ori, atacuri la adresa colegilor de televiziune. Însă, ultima critică pare să fi fost picătura care a umplut paharul, iar CTP a fost concediat, cum el însuși a relatat.
Mihail Neamțu, teolog și scriitor, a readus în atenție o caracterizare a celui despre care spune că ”rezumă toată plictiseala acră, luciditatea stearpă şi psihoza maniacală a României progresiste”.
”Cristian Tudor Popescu rezumă toată plictiseala acră, luciditatea stearpă şi psihoza maniacală a României progresiste. Năşit ca ziarist al oficinei antidemocratice „Adevărul” ― moştenitor direct al organului PCR de presă „Scânteia” ― CTP a făcut carieră în văzul tuturor.
Reţeta succesului a fost simplă: radicalismul retoric, silogistica inginerească şi oportunismul politic. Într-o vreme sufocată de şpagofilie, campionul presei independente juca tenis şi zâmbea politicos primului-ministru.
Atunci când emisiunile de ştiri decretau stare de necesitate, CTP apărea să întărească tonul apocaliptic: „nu este rău, ci dezastruos.”
Dacă CTP se porneşte să despartă firul în patru, covorul confuziei mentale este gata ţesut. Lansat într-un exerciţiu de inducţie logică, Popescu îşi oboseşte maxilarele mai mult decât sinapsele cerebrale. Privirea încruntată, revelaţiile mărunte ale unei vorbiri răstite, o frunte obosită sub felinare ― toate acestea livrează impresia unui verdict definitiv.
Eminamente provincial, CTP respiră aerul profetului rătăcit printre meandrele unei istorii nescrise. În fapt, când acest om trece graniţa de vest a României încetează să mai conteze pentru oricare dezbatere minoră de idei.
Popescu este un ventriloc sofisticat în aparenţă, dar măcinat profund de complexul marginalităţii. Nu face analiză instituţională, evită comparaţiile în registru internaţional (pe care-l cunoaşte doar lăutăreşte) şi alege atunci metoda psihologizării. Oricare ar fi tema dezbătută ― de la dinamica norilor stratocumulus până la vegetaţia din Groenlanda ― CTP are un răspuns apodictic.
Redacţiile de ştiri îi telefonează oricând simt nevoia unei exegeze dinţate. Regizînd un pesimism visceral, jurnalistul insomniilor valahe s-a distins printr-o tenacitate a urii ieşită din comun.
Comportamentul acestui jurnalist e specific agresorilor verbali din stadioane, trenuri personale de noapte sau gări părăsite. Fixaţia pătimaşă şi delirul auto-victimizator al personajului nostru descrie boala unei ţări fără prea mare audienţă în lume.„, este textul pe care Neamțu l-a scris în 2008 și despre care spune că nu ar schimba o iotă.
