Replicile unor săbii din seria Harry Potter au încălcat legea armelor din Japonia. Este vorba despre sute de săbii ornamentale vândute timp de un an în Japonia. Acestea vor fi confiscate deoarece sunt prea ascuțite și pot fi folosite drept arme reale.
Replicile unei săbii folosite în seria de filme Harry Potter au fost rechemate în Japonia deoarece încălcă legile stricte ale țării privind armele. Replicile sabiei lui Godric Gryffindor care măsoară 86 cm și sunt fixate pe o placă de lemn, au fost vândute de Warner Bros. Studio Japan LLC din mai 2023 până la sfârșitul lunii aprilie a acestui an, potrivit BBC, potrivit Mediafax.
În noiembrie autoritățile japoneze au informat compania că săbiile ornamentale sunt suficient de ascuțite pentru a fi catalogate drept arme reale.
În Japonia au fost vândute peste 350 de replici ale sabiei lui Godric Gryffindor, la prețul de 30.000 de yeni bucata (200 de dolari).
Warner Bros. Studios Japan LLC a publicat pe propriu site un ordin de rechemare a săbiilor oferind rambursare și acoperirea cheltuielilor de transport.
În conformitate cu legea armelor din Japonia, purtarea cuțitelor de peste 6 cm este interzisă, iar cei care încalcă reglementările riscând până la doi ani de închisoare. Replicile care sunt suficient de ascuțite pentru a fi considerate arme trebuie înregistrate la autorități.
Comentează