Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reportaj dintr-o ZI ISTORICĂ: Ce nu s-a dat la televizor de la inaugurarea à la Ceaușescu a magistralei de metrou M5

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Klaus Iohannis Ludovic Orban Iohannis Orban

Cele zece noi staţii ale Magistralei 5, Eroilor - Drumul Taberei, au fost inaugurate marţi după-amiază, după aproximativ un deceniu. O zi istorică, aşa cum au numit-o şi ministrul Transporturilor şi mai mulţi dintre cei care au fost primii călători pe rută. În urale şi aplauze a pornit prima garnitură de călători din staţia Eroilor spre Valea Ialomiţei.

La inaugurare au participat preşedintele Klaus Iohannis, prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Lucian Bode şi mai multe oficialităţi, între care ambasadori.

Citește și: CTP îl desființează pe Nicușor Dan: Va da o soluție nepripită, îndelung socotită și profund greșită

Magistrala este „spectaculoasă arhitectural”, a spus Bode, care a adăugat că alte şase staţii, până la Iancului, via Universitate, sunt în faza de licitaţie, iar Iohannis a completat că există „sume imense” de la Uniunea Europeană care ar putea fi investite în infrastructură, astfel să continue „îmbunătăţirea vieţii în Bucureşti”. „Nu ne vom opri aici”, a declarat convins Orban.

Călătorii merg gratuit marţi pe această rută pe care au aşteptat-o din 2011.

Citește și: O primă victorie pentru Liviu Dragnea în justiție. Judecătorii au stabilit că i-a fost încălcat dreptul la muncă în penitenciar

Staţiile, fiecare în alte culori, nu sunt spectaculoase, din punct de vedere arhitectural. Dacă la Eroilor, pe fundal bej sunt, ici-colo, desenate diverse monumente, la Academia Militară predomină verdele şi siluete de militari sunt prezentate pe ziduri. Staţia Orizont e colorată în galben şi vişini, iar la Favorit intrigă o numărătoare inversă ca desprinsă de pe peliculă. Staţia „Tudor Vladimirescu” (Drumul Taberei 34, denumire de lucru) este colorată în portocaliu, iar la Parcul Drumul Taberei desenele sunt inspirate de locul de recreere. Romancierilor, unde se face schimbul pentru direcţia Raul Doamnei (diacriticele nu au fost luate în calcul pentru plăcuţele din staţii), este coloartă alb-vişiniu, Ialomiţei, în bej, iar Brâncuşi, în alb şi portocaliu.

„Aşteptam de mult. Sunt pasionat de trenuri şi mergem acum de curiozitate”, a declarat pentru News.ro un adolescent ce ţinea un aparat de fotografiat la gât şi era primul la rând în faţa intrării de la Eroilor, unde se aflau câteva zeci de persoane cu puţin timp înainte de ora 14.00, când urmau să fie deschise porţile.

Citește și: Ciolacu: ‘Facem un ultim apel către organele abilitate să se autosesizeze în cazul domnului Nicușor Dan’

El a fost şi primul care a intrat. Insoţit de un prieten. Adolescenţii s-au aratat încântaţi, la fel şi zecile de oameni care s-au oprit sub luminatoare pentru a comenta şi analiza.

Pe scările de la Eroilor se auzeau urale şi lumea a considerat prilej de sărbătoare. În aplauze, primul tren cu călători a pornit spre Valea Ialomiţei, la ora 14.12. A ajuns la destinaţie la 14.29.

Citește și: Ultim moment! Marcel Ciolacu: ‘Am luat decizia ca PSD să meargă singur la aceste alegeri’

Oamenii au analizat fiecare staţie, iar verdictul a fost ca arată bine. „Explorez metroul spre Drumul Taberei. E o nebunie aici. Televiziuni...”, povestea un tânăr la telefon.

Majoritatea au filmat, s-au filmat şi, în spiritul zilei, au decretat ca e „un moment istoric”. Unii au fotografiat interiorul trenului, fără a realiza poate că nu era o garnitură nouă. Era una dintre cele câteva introduse pe traseu, motiv pentru care se succed, în medie, la 15 minute.

Citește și: Ludovic Orban, mesaj pentru părinți: ‘La școală copilul este în siguranță, riscul de îmbolnăvire este minim’

O modificare ar trebui să o sufere şi hărţile din trenuri, ar trebui actualizat numele Drumul Taberei 34 cu „Tudor Vladimirescu”. Şi este urgent să fie montate şi coşuri de gunoi.

„Merg spre casă chiar. Stau în Ialomiţei. Este foarte bun, e binevenit, e practic, mai fluidizează traficul pe sus. De când au început lucrările îl tot aştept”, a spus o doamnă aflată la staţia Eroilor. Despre planul autorităţilor de a continua cu cele 6 staţii, ea a afirmat: „Mai bine nu s-ar apuca. Cred că va dura mai mult. Aici, de exemplu, pereţii nici nu sunt finisaţi, dar au zis că nu au terminat”.

Citește și: CTP îl desființează pe Nicușor Dan: Va da o soluție nepripită, îndelung socotită și profund greșită

Schimbarea la Romancierilor pentru Râul Doamnei poate dura până la 10 minute, iar afişajul electronic nu a fost încă reglat.

Jandarmii au fost şi ei prezenţi la deschidere, iar cei care nu purtau corespunzător masca sanitară fiind atentionaţi.

Citește și: O primă victorie pentru Liviu Dragnea în justiție. Judecătorii au stabilit că i-a fost încălcat dreptul la muncă în penitenciar

În Drumul Taberei, atmosfera era liniştită. În staţiile de metrou nu erau mai mult de zece oameni, iar la suprafaţă încă erau aşteptate autobuzele, pentru că, la miezul zilei, din Valea Argeşului până la Eroilor, un autobuz face 21 de minute.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.