Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reprezentanţi marcanţi ai luptei pro-democraţie din Hong Kong, judecaţi pentru organizarea unei ample manifestaţii în 2019

YouTube
hong kong

Mai mulţi veterani ai luptei pro-democraţie din regiunea semiautonomă chineză Hong Kong judecaţi pentru organizarea uneia dintre cele mai mari manifestaţii în 2019 au denunţat marţi motivaţiile politice în deschiderea procesului lor judiciar, care ilustrează gravitatea actualei represiuni din fosta concesiune britanică, notează marţi AFP, potrivit AGERPRES.

Printre cei nouă acuzaţi se află unii dintre cei mai respectaţi reprezentanţi ai luptei pentru libertate din Hong Kong. Unul dintre aceştia este avocatul Martin Lee, în vârstă de 82 de ani, care înainte de retrocedarea Hong Kong-ului fusese desemnat de Beijing să redacteze legea fundamentală, textul care serveşte drept miniconstituţie în regiunea semiautonomă.

În boxa acuzaţilor se află, de asemenea, fosta deputată de opoziţie şi avocata Margaret Ng (73 de ani) şi magnatul media Jimmy Lai, aflat în prezent în arest preventiv într-un dosar separat privind presupusa încălcare a legii privind securitatea naţională, pe care Beijingul a impus-o la finalul lui iunie 2020.

În faţa instanţei vor compărea şi câţiva reprezentanţi ai Frontului Civil pentru Drepturile Omului (CHRF), coaliţia care a organizat cele mai ample manifestaţii în 2019, când Hong Kong-ul a cunoscut cea mai gravă criză politică după retrocedarea sa din 1997, cu acţiuni şi proteste cvasicotidiene.

Citește și: Vlad Voiculescu explică haosul de la Balș: ‘Hârtiile cu aparținătorii victimelor erau în spital, iar Poliția a sigilat clădirea!’

Atunci când au intrat marţi în clădirea tribunalului, mai mulţi activişti au făcut salutul cu trei degete, un gest devenit în Asia un simbol al luptei împotriva autoritarismului.

Grupul de acuzaţi, ce riscă până la cinci ani de detenţie, este acuzat de organizarea unei demonstraţii neautorizate în 18 august 2019, a doua cea mai mare manifestaţie în şapte luni a mişcării de contestare. Organizatorii au anunţat că în acea zi s-au strâns 1,7 milioane de manifestanţi, ceea ce ar reprezenta aproximativ un sfert din populaţia Hong Kongului. Timp de mai multe ore, demonstranţii au mărşăluit pe străzile din oraş.

La începutul procesului, care ar urma să dureze 10 zile, toţi acuzaţii cu excepţia a doi au pledat nevinovat. Fost lider al CHRF, Au Nok-hin a pledat vinovat la acuzaţia de organizare şi participare la o adunare neautorizată.

Autonomia regiunii Hong Kong a fost garantată prin acordul 'O ţară, două sisteme' inclus în Declaraţia comună semnată în 1984 de premierii britanic şi chinez de la acea vreme, Margaret Thatcher şi Zhao Ziyang. După ce a fost concesiune britanică timp de 99 de ani, Hong Kong a revenit sub autoritatea Beijingului în 1997, ca regiune semiautonomă cu sisteme administrativ, juridic şi economic diferite de cele din China continentală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.