Reprezentanții cultelor religioase din Timișoara RĂBUFNESC din cauza festivalului LGBTQ: Se aduce atingere moralei creștine

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 12-08-2021

Actualizat: 12-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: smartradio.ro

Reprezentanții cultelor religioase din Timișoara au izbucnit din cauza festivalului LGBTQ finanțat de administrația Fritz, care se va încheia cu o paradă în Parcul Central, amplasat în vecinătatea Catedralei Mitropolitane.

Iată apelul transmis de cultele timișorene:

„Noi, reprezentanţii cultelor creştine din Timişoara ne exprimăm regretul că mai ales în această perioadă a Postului Adormirii Maicii Domnului, când mulţi credincioşi se pregătesc pentru sărbătoarea bisericească şi naţională închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în oraşul nostru sunt organizate mai multe acţiuni în cadrul Festivalului Pride al mişcării LGBT.

Citește și: Deputat PNL, despre festivalul LGBT din bani publici la Timișoara: 'Fuga spre ideologie a aleșilor USR-PLUS ar trebui să ridice semne de întrebare alegătorilor'

Constatăm, de asemenea, că unele acţiuni, care aduc atingere gravă principiilor moralei creştine, din cadrul amintitului festival, sunt organizate de pildă, în Parcul Central al oraşului nostru martir, unde sunt amplasate, statuia ostaşului român şi busturile marilor personalităţi timişorene, aparţinătoare tuturor etniilor şi au loc manifestările importante şi oficiale desfăşurate întru cinstirea memoriei ostaşilor, martirilor şi luptătorilor români care şi-au vărsat sângele pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării şi reîntregirea neamului.

De aceea, noi, reprezentanţii cultelor din Timişoara ne delimităm categoric de aceste acţiuni care contravin credinţei şi moralei creştine.

Totodată, rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne lumineze cu harul Său, să împlinim voia Sa cea sfântă şi să transmitem generaţiilor viitoare, nealterat, patrimoniul spiritual şi moral comun, pe care cu toţii l-am moştenit de la înaintaşii noştri, păstrat cu preţul multor jertfe.

Dorim să trăim într-o Timişoară, care a promovat întotdeauna bunele relaţii interetnice şi religioase şi îşi cinsteşte martirii din Decembrie 1989!”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri