Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Republica procurorilor revine - CSM, un butoi cu pulbere

suncloud.com
justitie inlantuita

După ce și-au dat seama că pot să facă orice cu dosarele disciplinare, procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii trec la nivelul următor și decid, pentru că pot, că Secția pentru judecători a CSM a încălcat independența procurorilor.

Decizie de-a dreptul halucinantă, marți, 14 septembrie, în cadrul Secției pentru procurori a CSM, care a decis nici mai mult nici mai puțin decât că Secția pentru judecători a încălcat independența procurorilor. Demersul este unul pornit de la solicitarea unui procuror DNA. Astfel, Secția pentru procurori (patru procurori dintre cei șase membri prezenți, ca să fim mai exacți) a decis că judecătorii din CSM au afectat independența procurorului DNA și, mai mult, cu de la sine putere, deși aparent nimeni nu ceruse, Secția a recalificat cererea și a decis că de fapt s-a încălcat independența tuturor procurorilor din Ministerul Public.

Procurorii dau atacul în haită la judecători

Secția pentru procurori a CSM a analizat cererea procurorului DNA Melinda Diaconescu de apărare a reputaţiei profesionale şi a independenţei în raport cu aspectele prezentate într-o hotărâre a Secției pentru judecători. Este vorba despre Hotărârea 825 din 29 iunie 2021, prin care Secția pentru judecători a CSM a stabilit că procurorul Diaconescu a afectat independența și imparțialitatea judecătorilor de la Curtea de Apel București, din completul care judecă apelul în dosarul Colectiv. De asemenea, prin aceeași hotărâre, judecătorii din CSM au transmis procurorului-șef al DNA o solicitare de revocare a procurorului Melinda Diaconescu din cadrul Direcției.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a calificat cererea formulată de doamna procuror DIACONESCU MELINDA ca fiind şi de apărare a independenţei procurorilor din cadrul Ministerului Public, şi a hotărât admiterea acesteia. (unanimitatea voturilor valabil exprimate: 4 voturi da, 2 voturi nule)

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât admiterea cererii formulate de doamna DIACONESCU MELINDA, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – structura centrală, de apărare a reputaţiei profesionale şi a independenţe, în raport cu aspectele prezentate în Hotărârea nr.825 din 29 iunie 2021 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul şedinţei Secţiei pentru judecători din data de 29 iunie 2021 şi în articolele publicate de Lumea justiţiei în perioada 25.04. - 30.06.2021. (unanimitate)”, se arată în ordinea de zi soluționată a ședinței Secției pentru procurori a CSM din data de 14 septembrie.

O cerere de recuzare plină de jigniri, doar pentru că judecătorii au respectat legea

Totul a pornit de la decizia celor doi judecători din completul de la Curtea de Apel București, Adina pretoria Dumitrache și Andrei Viorel Iugan, de a supune dezbaterii posibilitatea reîncadrării juridice a unor fapte din dosarul Colectiv. Deși cei doi judecători nu au făcut decât să respecte lege și să pună în aplicare o decizie a CCR, procurorul DNA Melinda Diaconescu a formulat o cerere de recuzare, în care a lansat acuzații dure la adresa judecătorilor. Cererea de recuzare a fost respinsă de un alt complet de judecată, iar procurorul DNA a intrat în atenția CSM prin comportamentul său. În paralel, pe baza cererii de recuzare, o parte a presei a lansat atacuri la adresa judecătorilor, acuzându-i că vor pedepse mai mici pentru inculpații din dosar.

În Hotărârea 825/2021, Secția pentru judecători a CSM analizează pe rând atât conduita jurnaliștilor care au afectat independența și reputația profesională a judecătorilor de la Curtea de Apel București, cât și legătura dintre demersul procurorului DNA, considerat lipsit de  bună-credință, și relatările de presă.î

„Afirmațiile subiectve și fără niciun fel de suport faptic din cuprinsul cererii de recuzare (...) au pus la îndoială independența și imparțialitatea judecătorilor cauzei, constituind unul dintre factorii declanșatori ai campaniei de presă împotriva acestora și constribuind în mod decisiv la denigrarea lor”, se arată în hotărâre.

„Apare evident că formularea unei cereri de recuzare în raport de faptul că instanța de judecată a arătat că la următorul termen vor fi puse în discuție anumite schimbări de încadrare juridică, în lipsa oricăror alte elemente de natură a contura o eventuală incompatibilitate a judecătorilor, în sensul antepronunțării acestora, nu se mai poate înscrie în limitele exercitării cu bună-credință a dreptului prevăzăt de art. 67 din Codul de procedură penală și contravine scopului pentru care a fost instituit acest drept”, mai precizează Secția pentru judecători a CSM.

Tot judecătorii CSM explică faptul că „procurorul nu a intenționat să-și exercite un drept prevăzut de lege, ci să împiedice judecătorii să-și exercite în mod legal atribuțiile”.

„Dat fiind modul și contextul în care s-a realizat demersul procurorului de ședință, acesta a avut reprezentarea consecințelor pe care le-ar antrena cererea de reuzare, în sensul afectării independenței și imparțialității judecătorilor, subsecvent acesteia fiind declanșată o campania agresivă mass-media împotriva judecătorilor, în antiteză cu poziția procurorului apreciată în presă în sens pozitiv. Or, justiția se înfăptuiește în numele legii, fiind străină ideii de popularitate, atragerea simpatiei publice neputând fi un scop în sine al actului de justiție, indiferent de situație”, se mai arată în hotărâre.

Șeful DNA și subalterna sa, derapaj până la capăt

Procurorul-șef al DNA, Crin Bologa, nu doar că nu a dat curs solicitării Secției pentru judecători a CSM, dar i-a acuzat pe judecătorii din Consiliu tocmai de ceea ce a făcut procurorul din subordinea sa: „Considerăm demersul Secției pentru judecători un precedent periculos, de natură a inhiba procurorul magistrat în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege și în îndeplinirea rolului constituțional al acestuia”, se arată în răspunsul lui Bologa, de pe 6 septembrie. Mai mult, Bologa a transmis și un comunicat de presă în care precizează că „doamna procuror și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu profesionalism, onestitate și curaj”, deși subordonata sa a ignorat total o decizie a CCR și denigrat doi judecători.

Procurorul Melinda Diaconescu a formulat și o plângere prealabilă, solicitând revocarea Hotărârii 825/2021 a Secției pentru judecători a CSM, cerere respinsă de Secție pe data de 7 septembrie. Procurorul nu s-a mulțumit însă cu acest demers, solicitând Secției pentru procurori a CSM să condamne cealaltă jumătate a CSM pentru îndrăzneala de a taxa public presiunile, inclusiv mediatice, pe care DNA le pune asupra judecătorilor chemați să judece în cauzele instrumentate de procurorii anticorupție.

DNA și susținătorii din CSM, lupte politice pentru putere

Pentru un observator cât de cât informat, chiar dacă este numai o speculație, demersul Secției pentru procurori a CSM poate fi interpretat și ca o răzbunare pentru demiterea ministrului Stelian Ion, știută fiind susținerea pe care președintele CSM o are din partea PNL. Această teorie ar putea fi susținută și de duelul comunicatelor din perioada demiterii fostului ministru, când Secția pentru procurori solicita continuarea procedurilor de numire a procurorilor de rang înalt, iar Secția pentru judecători făcea apel la neimplicarea magistraților în criza politică.

Rămâne de văzut unde va putea duce o asemenea hotărâre care îi acuză pe judecătorii din CSM de afectarea independenței unui procuror DNA. Cert este că acest episod mai sus reușește să-i convingă pe mulți magistrați de pericolul desființării SIIJ cu revenirea la status quo ante. Dacă în situația actuală procurorii DNA își permit să șicaneze legal judecătorii de la Curtea de Apel București și chiar obțin decizii fără precedent din partea Secției pentru procurori a CSM, ne putem doar imagina ce s-ar întâmpla dacă aceiași procurori ar recăpăta puterea de a-i ancheta pe judecătorii chemați să judece dosarele de corupție. Iar imaginație nici nu trebuie să meargă foarte departe, ci doar în perioada 2014-2017, când toți magistrații din CSM au avut dosar penal la DNA, iar mii de alți magistrați au fost vizați de dosare penale ținute la sertar și de măsuri de supraveghere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.