Restricții de circulație pe DN 10 Buzău - Brașov, în urma unor alunecări de teren

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 06-03-2019

Actualizat: 06-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.pressalert.ro/2018/03/drum-dintr-o-zona-turistica-populara-blocat-dupa-ce-tone-de-pietre-au-cazut-de-pe-un-versant-foto/

Două tronsoane ale DN 10 Buzău - Braşov, care au fost afectate de alunecările de teren, fiind impuse restricţii de circulaţie din toamna anului trecut, au fost consolidate şi vor fi redate circulaţiei la finalul acestei săptămâni, scrie Agerpres.

Potrivit prefectului judeţului Buzău, Carmen Ichim, lucrările de consolidare şi de refacere a carosabilului au fost finalizate cu o lună şi jumătate mai devreme decât termenul planificat. 

"Începând din luna octombrie a anului trecut, în cele două puncte au fost forate câteva zeci de găuri de 25 de metri adâncime în care s-au turnat coloane de beton pentru stabilizarea terenului, s-au amenajat canale marginale pentru colectarea apelor pluviale, a fost refăcută o subtraversare, podeţ de beton, care să permită drenarea apei, şi, de asemenea, a fost refăcută fundaţia drumului pe o lungime totală de aproape 200 de metri", a declarat miercuri, Carmen Ichim

Sursa citată a precizat că, în cursul anului 2018, în zonă s-au activat două importante alunecări de teren care au afectat puternic starea DN 10, cele mai grave probleme fiind înregistrate la km 26+830 unde o porţiune din carosabil s-a surpat, determinând restricţionarea circulaţiei pe un singur fir.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri