Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rețea de trafic de bebeluși în Creta. Ginecologul, embriologul, biologul și româncele - Peste 3 milioane de euro ascunși în companii offshore

stiri.md
nou nascuti bebelusi

Un medic ginecolog, cunoscut în comunitatea orașului Chania din Creta, este „creierul” unei rețele de trafic de copii ce a fost destructurată în aceste zile de poliția greacă. Potrivit informațiilor obținute de protothema.gr, bărbatul de 73 de ani, care este reprezentantul legal al unei clinici de  fertilitate, ar fi înființat, în colaborare cu angajații de la centrul pe care îl conducea, un „paravan” pentru vânzarea și comercializarea bebelușilor, cu prețuri de vânzare variind între 70.000 și 120.000 euro pentru un copil.

Lista de clienți includea cupluri fără copii, cupluri de homosexuali sau bărbați singuri care doreau să devină părinți. După cum au explicat pentru protothema.gr surse bine informate, cei care doreau să-și cumpere un copil încheiau contracte fictive de conviețuire cu femeile folosite de rețea ca mame surogat, urmând să se despartă după ce femeile nășteau copiii și îi predau celor interesați. „În acest fel și pe baza unor documente false, încercau apoi să facă acte legale copiilor fără a intra în vizorul autorităților” mai spun aceleași surse.

Ginecologul, embriologul, biologul și româncele

Rețeaua ar fi formată din ginecologul în vârstă de 73 de ani, dintr-un embriolog, un biolog și încă trei femei care lucrau la respectiva clinică pe post de secretare. De asemenea, mai există și trei „intermediari” care se aflau la Atena, Salonic și în România, având sarcina de a găsi femei, în principal din țări balcanice și est-europene, și de a le convinge să coopereze cu rețeaua respectivă contra cost.

„Era o femeie din România care lucra la clinică. Aceasta avea toate legăturile cu România - Atena și România - Salonic. Au mai fost alte două femei cu rol de intermediari, una în Salonic și una în România, care găseau femeile și le aduceau, una din România la Salonic, iar cealaltă de la Salonic la Chania cu toate cheltuielile plătite”, au spus pentru protothema.gr cadre din poliția elenă care au cunoștință de acest caz.

Rolul româncei care lucra la clinica medicului de 73 de ani era de a le prelua pe femei și, în colaborare cu ceilalți membri ai rețelei, de a avea grijă de ele, acordându-le îngrijiri medicale și oferindu-le mâncare și cazare.

„Dar în final nu le-au dat banii pe care i-au promis. Profitau de ele. Le dădeau o sumă lunară între 300 și 600 de euro, în funcție de ceea ce făceau. Unele dintre ele nu au devenit mame surogat, ci au donat ovule, material genetic, pe care medicii le-au luat și le-au folosit la alte femei”.

Apoi ștafeta era predată biologului rețelei care, în colaborare cu medicii, prelua materialul genetic al femeilor. Pe cele care rămâneau însărcinate le țineau în spații mici de cazare timp de nouă luni până când nășteau.

Profiturile organizației din activitatea infracțională au fost atât de mari încât au înființat și companii offshore pentru a gestiona banii câștigați fără a atrage suspiciuni. Aceste companii funcționează de cel puțin șase ani și prin conturile lor au fost realizate numeroase tranzacții, iar autoritățile de anchetă se pare că au indentificat peste 3 milioane de euro ca fiind bani obținuți de rețeaua respectivă din traficul de bebeluși.

Pentru acest caz, autoritățile au procedat deja la arestarea a nouă persoane. Mai exact, șase persoane au fost arestate la Chania, două la Atena și una la Salonic. Cele două arestări efectuate la Atena vizează o româncă, colaboratoare a rețelei, și o femeie care a născut un copil și intenționa să meargă  la Salonic împreună cu românca arestată pentru a-l preda unui cuplu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.