Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reuniune a forurilor de conducere PNL, duminică: Pe ordinea de zi - criterii de evaluare a filialelor

PNL

Consiliul Naţional al PNL şi Biroul Politic Naţional al partidului se vor întruni duminică, la Palatul Parlamentului, pe ordinea de zi figurând şi stabilirea unor criterii de evaluare a filialelor teritoriale ale liberalilor.

În cadrul Biroului Politic Naţional vor fi prezentate, potrivit unor surse liberale, obiectivele PNL pentru 2018, modelul planului de acţiuni şi a criteriilor de evaluare a filialelor teritoriale şi programe de training - "Caravana Liberală" - care vizează dezbateri organizate în filiale, atât pentru membri cât şi pentru cei interesaţi, şi susţinute de profesori universitari, în special pe zona economică, anunță Agerpres.

La Consiliu Naţional, care este unul ordinar, fiind convocat o dată la şase luni, conform Statutului PNL, va fi prezentat raportul de activitate al Biroului Executiv şi al grupurilor parlamentare şi, de asemenea, vor fi adoptate modelul de plan de acţiuni şi criteriile de evaluare ale filialelor teritoriale. De asemenea, va fi adoptată o rezoluţie privind strategia partidului de deschidere către societate, care vizează simplificarea procedurii de adeziune la PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.