DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Revine canicula! Cum va fi vremea până la finalul săptămânii

canicula

Canicula îşi face simţită din nou prezența. După ce luni am putut respira, marți temperaturile urcă din nou, iar de miercuri se vor înregistra şi 35 de grade Celsius.

Marți
Vreme caldă, temperaturi între 25 de grade în Transilvania şi 34 de grade în Lunca Dunării.  Averse slabe la munte și în Transilvania. Minimele termice se vor situa între 11 şi 23 de grade.

La București, vor fi 31 de grade și soare.

Miercuri
Vreme călduroasa în Oltenia şi Muntenia, unde şi disconfortul termic va fi în creştere. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 36 de grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între 14 şi 22 de grade. Averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, după-amiaza şi seara în zona montanãăşi pe spaţii restrânse în restul teritoriului.

În Capitală, temperatura va urca până la 34 de grade și va fi soare.

Joi
Vreme instabilă în vest, centru și nord. Vor fi căderi de grindină şi pe arii restrânse, în special în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, se vor cumula cantităţi de apă în jurul a 30-40 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 20 de grade în Banat, Crişana şi Maramureş şi 35-37 de grade în sudul şi estul Munteniei şi în partea continentală a Dobrogei. Temperaturile minime se vor situa între 10 şi 20 de grade, mai ridicate pe litoral până spre 23 de grade.

La București, mercurul din termometre va urca la 35 de grade.

Vineri
Vreme instabilă și mai rece în sud, centru și est. Maxime între 18 și 28 de grade.

În Capitală, temperatura va scădea până la 25 de grade și se vor semnala averse.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.